Ziua 8 - Takayama

Ziua 8 – 14 aprilie – Takayama

M-am trezit noaptea din cauza zgomotului – ploua in draci. Asa, chiaun de somn cum eram, mi se parea ca ploaia japoneza suna pe streasina complet diferit de cea romaneasca. Adica, avea un aer martial, parca suna ca un mars militar –t-r-r-m t-r-r-m t-r-r-m t-m t-m. :) Am incercat sa dormim cat mai mult din timpul in care a plouat, si am reusit pana spre ora 10.30. Ne expira cazarea la Madam Matsui, si ne-am mutat trei case mai incolo, la J-Hoppers – hostel in toata puterea cuvantului, cu toate avantajele: afise peste tot, explicatii si lamuriri cum sa faci aia, cum sa dregi aialalta, cum sa ajungi acolo, cum sa vii de dincolo, etc.

Cazare Madam Matsui 

Cum camera nu era gata inca, am lasat bagajele si am plecat sa vedem festivalul. 

Acest festival se pare ca isi are originea candva prin secolele 16-17, si marcheaza venirea primaverii in acest orasel; pe langa tot felul de ceremonii care au loc, atractia principala este defilarea celor 12 "Float"-uri - care simbolizeaza bogatia orasului si maiestria mestesugarilor care locuiesc acolo - chiar se pare ca isi plateau impozitele catre guvernul central nu cu orez (caci nu prea aveau) ci cu nepretuite lucrari de arta pe la diverse palate si temple. 

Cele 12 Float-uri (cea mai la indemana traducere imi vine “care”, de la “carute”, erau parcate fiecare in garajul ei, la adapost de ploaia care ba venea, ba statea, insa garajul era deschis si cate douazeci de japonezi si trei caucazieni stateau in fata fiecaruia si faceau poze. Mi se parea ca organizatorii se descurcasera destul de bine, la fel si targovetii, si puteau suplini absenta paradei cu faptul ca era deschis peste tot, o mie de magazine, o mie de cafenele, o mie de restaurante, si o suta de mii de turisti (eh, se poate taia un zero pe ici pe colo).

 Acesta era super-cina pe care o luasem cu o seara inainte...

 Un copac secular...

 Japonezi cu sapte mii de umbrelute...

Apoi una dintre ceremoniile care au loc cu ocazia festivalului...

Dupa vreo 3-4 ore de bantuit prin multime de-ici-pana-colo, am tras la hostel sa ne luam in primire camera. Pana acum, cea mai marfa camera din acest sejur, cu sanse mare sa ramana la acest nivel: tatami, pat japonez (adica doua saltele intinse pe jos), aparat care sufla aer cald (aoleo, ce frig am tras azi noapte, la 14 grade, la Madam Matsui), plus baie si WC. Si, bomboana de pe tort, internet WiFi.

Pe la 17 aparuse o raza de soare pe afara, si o raza de speranta in sufletul nostru cum ca poate festivalul nu e chiar terminat. Si, intr-adevar, a urmat parada celor 12 care. Marfa. Luminite, lampioane, muzica traditionala (ah, cat de traditionala... ore in sir de atunci o tot aud in urechi – dum-dum-dum; fiuuu-fiiuuu-fiuuuuu; dum-dum-dum etc.). Si un milion de oameni (eh, poate exagerez putin) pe strazi - nu am idee de unde aparusera...

A intrat in vorba cu noi si un japonez, ceva destul de neobisnuit, insa placut ca experienta. Intr-o engleza destul de simpatica s-a interesat de unde venim, ce facem, cum ne place tara, etc. 

Si, ca fapt, divers, ceva desigur obisnuit pentru Japonia, dar nu pentru calatorul trecut prin festivalurile din Europa: strazile perfect curate in urma procesiunii, fara tot felul de plastice si ambalaje de hartie, si jumatati de carnati aruncate pe jos... A, si cica amenda pentru fumat pe strada este 1.000 de yeni (~10€).