Ziua 9 – 15 aprilie – Kyoto
Ne-am trezit la 6.15 ca sa prindem autobuzul spre Kyoto. Partea buna e ca l-am prins. Partea mai putin buna este ca am dormit vreo doua din cele 4 ceasuri cat dureaza calatoria, si am pierdut niste peisaje fabuloase cu ciresi infloriti pe marginea drumului. Dar, pana sa adorm, am apucat sa admir drumul prin munti (o zi insorita, cald in autocar, in timp ce termometrele de pe autostrada indicau 2-4 grade Celsius). Superb.
Si niste iesiri din autostrada dementiale...
La Kyoto, mi-am amintit vechiul proverb romanesc: “la pomul laudat sa nu te duci cu sacul”. Tot ce citisem despre Kyoto il indica a fi printre cele cea mai interesante locuri din Japonia. Ceea ce am gasit in primul rand a fost insa un peisaj semi-post-industrial, cu o gara imensa, si cladiri cenusii de jur-imprejur. Basca faptul ca si hostelul nostru este singura cladire cu parter+etaj din zona, restul avand parter+10. De asemenea, tot ceea ce am invatat la Tokyo nu mai pare a avea aplicabilitate aici (gen metrou, transport, etc).
Hostel
Gara, impresionanta ce-i drept
Dar, pana la urma, ce naste din pisica soareci mananca. Am dibuit un loc de mancat (foarte tare, e un fel de mall cu restaurante (majoritatea cu shushi si sosuri dulci-acrisoare sau prajeli traditionale :) ), cu cozi in fata fiecarui restaurant, vreo 100 de restaurante, si efectiv nu ai unde sa intri sa mananci – oamenii (in general japonezi...) stau cuminti pe scaune afara si asteapta sa fie chemati inauntru). Apoi am plecat spre zona de nord-est, unde se afla un amplasament celebru, ctitorie (sper ca se aplica termenul) a unui shogun care la vremea respectiva (1450??) se pregatea sa se retraga, dar intre timp a mierlit si locuinta a devenit templu – Ginkakuji.
De acolo, o carare pleaca pe malul unui canal, cu multime de ciresi pe margine, si de asemenea multime de vizitatori / turisti.
O oaza de liniste este pe un drum paralel cu canalul, o bucata de vreme, unde se afla cateva temple zen, dintre care unul mai ales atrage atentia celui care ar avea rabdare sa citeasca povestea scrisa cu acul pe interiorul ochiului (offf, revine filiera araba...), si anume Honen-in (despre un mare calugar-invatat-guru care a convertit-o pe iubita imparatului, care a fost foarte suparat din aceasta pricina, si a cam vrut sa-i taie capul respectivului, etc...). Este fantastic. La 5 minute de hoardele de turisti, un loc de liniste si pace, printre bambusi (wow, sunt incredibili).
Apoi am coborat spre oras, am ajuns la un alt mare templu – Heian Jingu, 3 hectare de teren in mijlocul orasului – incredibil. Apropo, sunt surprins ca americanii nu au bombardat prea rau Kyoto in WWII. (de asemenea, poate ca folosesc acest cuvant - "incredibil" - cam frecvent, dar la tot pasul in Japonia ai ocazia sa faci ochii mari de uimire si bucurie...)
De acolo spre centrul orasului se intra in alt univers. Intai e aglomeratia specifica Orientului. Apoi o luam pe marginea unui alt canal, care ne aminteste de Amsterdam.
Dupa alte schimbari de directie, devine o strada super posh, cu magazine de lux unul langa altul; Louis Vouitton ocupa o cladire de trei etaje.
Si apoi revenim la hostelul nostru cel ciudat, dar cu o camera super-misto...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu