Ziua 2 - Tokyo

Ziua 2 – 8 aprilie – Tokyo

Datorita schimbarii de fus orar, Ziua 1 a trecut foarte repede – practic s-a terminat inainte de imbarcarea de la Amsterdam (17 ora locala, 00 ora Tokyo).

Ajuns cu bine. 10 ore pe intercontinental nu e chiar rau, daca bagi un management corespunzator al timpului :) Problema e cu somnul - pozitia "pe scaun"e najpa rau de tot... in fine. Iar de vazut filme - e o problema cu cele fara subtitrare, nu inteleg 50% din dialog, din cauza zgomotului ambiental (motoare). Oi fi io mai surd.

Schimbasem niste bani in yeni in Amsterdam, stresati fiind ca ajungem duminica la Tokyo si tot ce inseamna sistem financiar-bancar va fi indisponibil – nu pot sa comentez daca o fi fost intr-adevar asa, insa nici nu am vazut vreun loc unde parea evident ca turistii pot obtine cash de-al locului.

Ne-am lamurit cum e cu biletele de metrou si cum functioneaza sistemul de transport pe cale ferata in general – sunt mai multe linii (vreo 13?); in fiecare statie, sunt afise care prezinta schema metroului, si cat costa pana la fiecare statie, fata de statia ta de plecare, iar la final, daca cumva este mai departe sau ai schimbat pe alta linie, platesti la alt automat diferenta de pret. La iesire, sunt harti care te ajuta sa gasesti iesirea potrivita cu destinatia ta – statiile par a fi adevarate orase subterane, si poti merge prin ele distante impresionante.

Apropo, abia astept sa ma lamuresc cu ce linie se trece direct printr-o cladire, si pe unde -  este o poza destul de raspandita cu aceasta secventa din Tokyo.

Despre sistemul automat de taxare – as avea doua comentarii. Primul este unul legat direct de sistem (apropo de faptul ca la un moment dat, cand incercam sa cumparam bilete de la o masina, respectiva s-a blocat, a scos trei piuituri, si imediat s-a deschis o usita de 30x20cm, unde a aparut un nene japonez, gesticuland si explicand foarte grabit si cu un sir interminabil de sunete :) deci in spatele masinii, statea un om). Al doilea comentariu este ca am remarcat ca din cand in cand mai observi cate doi caucazieni care stau si privesc de jur imprejur, clipind si total pierduti in traducere, ca sa zic asa :) (nu este intentia mea sa fiu rasist, si poate ca sunt insuficient de documentat in domeniul antropologiei, insa in aceasta calatorie ii voi mentiona frecvent pe europeni si nord-americani ca fiind “caucazieni”).

Ok, deci, dupa un pui de somn pentru adaptare la fusul orar (de fapt, pentru a recupera ceva din noaptea pierduta), am tras o plimbare prin Shinjuku de Est (de fapt, Shinjuku este in Vest, dar este impartit in doua de liniiile ferate care il traverseaza de la nord la sud) – neoane, agitatie, nebunie – si totusi am remarcat faptul ca traficul auto genereaza foarte putina poluare fonica: o fi de la motoarele silentioase, o fi de la carosabilul special... ?! (apropo, m-a amuzat cum pronunta doamna de la metrou “Shinjuku”: “Siin-ju-ku”)

Eh, apoi ne-am ratacit un pic prin cartierul rosu – Kabukicho :)

Back to the hotel, am observat super contrastul dintre agitatia din Shinjuku si super fancy-neala din Akasaka (spre Sudul centrului, unde am tras noi), unde era pustiu pe strazi - imi aminteste de cat de curat si liber e prin centrul Varsoviei.

A, si ma bucur ca am cumparat un adaptor pt prize japoneze, si chargerul de baterie de la aparatul foto pare sa incarce... ma intreb daca va incarca la fel bine ca la o retea de 220V (?! A se scuza neofitismul...).

Planuri de viitor: ne gandim sa ne invartim prin Ueno, sa mergem sa luam masa la inaltime printr-un zgarie-nori din Shinjuku, sa o ardem pe langa Palatul Imperial, sa dam o tura intr-o dimineata pe la Tsukiji fish-market, etc.

Primele impresii despre japonezi

Par un pic pierduti in traducere la randul lor. Au o tehnologie foarte evoluata, care pare sa le ocupe o buna parte a vietii. Unii par dezorientati, altii sunt in largul lor, unii se misca precum pestele in apa, altii se duc si se intorc nedumeriti prin tren... Cand intri in contact cu ei sunt foarte amabili. La vama: “where do you go? – To Tokyo, then Kyoto and other cities. – A, Kyyy-oto... nice!”. Sau, la magazin, baiatul de la casa ciripea tot timpul in care marca produsele cate ceva, cam cum canta mierla din fata apartamentului meu din Bucuresti: trip-tip, tirrirrip, tirrip, blu-blu-bla-blu, li-li-li...”. Ne intrebam daca el chiar vorbea ceva :) Chiar era super melodios ce se auzea.

Nu pare insa in niciun chip agitatia specifica Levantului, sau a lumii arabe, sau chiar iraniene. Si nici a Europei Occidentale, atat de curata, civilizata si ordonata uneori, insa in frecvente cazuri doar la suprafata... (desi, la una dintre iesirile din Shinjuku Station mirea teribil a urina).

Este curat, este interzis a se fuma pe strada – desi unii o fac, si chiar si in Akasaka erau destule chistoace pe jos.