Ziua 6 - Takayama

Ziua 6 – Takayama

Este un fel de a spune “Ziua 6 – Takayama”, mai corect ar fi “Ziua 6 – Spre Takayama si spre somn”...

Dimineata, la gara, primul gand a fost sa mergem la un automat de bilete pentru Shinkansen – trenul de mare viteza – gand care ne-a trecut repede cand am vazut ca exista o casa de bilete, si cu atat mai bine a fost, pentru ca un baiat descurcaret ne-a rezolvat in trei minute, insa introducand o mare cantitate de informatie in creierele noastre (traseu prin gara si alte indicatii), pe care nu stiu daca am fi descoperit-o singuri in timp util ca sa prindem trenul (faza finala fiind ca la automate ne-ar fi trebuit si nu-stiu-ce cod...).

Shinkansen-ul este marfa: ca in avion, mai putin golurile de aer. Am trecut si pe langa Muntele Fuji, cu o panorama splendida – vorba autorilor din Lonely Planet: se vede cel mai bine de la distanta :).

De la Nagoya am schimbat trenul, cu unul expres spre Takayama. Deliciul primelor 10 minute a fost reprezentat de faptul ca banchetele (de cate doua locuri) se puteau roti cu 180 de grade (asa m-am lamurit si eu ce e cu pedala de langa bancheta): in cateva minute, toti pasagerii isi rotisera scaunele, spre imensul amuzament al unui japonez mai in varsta care ne aratase secretul (mai ales ca din ~20 de pasageri din vagon, 15 erau caucazieni). Apoi, o statie de tren mai incolo, cand trenul a schimbat sensul de mers, toata lumea a rotit iar scaunele, de data asta cu fotografii s.a.m.d.

Aceasta parte a doua a calatoriei, de la Nagoya spre Takayama, a fost superba, prin defileul raului Hida. Acum, as spune ca acest defileu nu este neaparat mai spectaculos decat al Prahovei sau Oltului (si clar nu bate traseul CFR pe Valea Jiului, cata vreme o mai exista, daca mai exista si azi – eu ultima oara am trecut pe acolo prin ’97), insa farmecul sau este dat nu atat de apele albe pe alocuri (adica inspumate, denumire imprumutata din rafting), ci de curatenia si ordinea care exista pe malurile sale.

Pe la vreo 3 dupa-amiaza am ajuns la Takayama. Pe strada unde se situa hotelul unde aveam rezervare erau informatii scrise numai in japoneza... Noroc cu un domn amabil (cum este in general toata lumea, mai putin cativa care au cate un bat infipt in fund si sunt de o lipsa de politete incredibila – cum era de exemplu vecinul meu din Shinkansen, de pe scaunul dinspre culoar, care a fost vadit deranjat de faptul ca am vrut sa ies si astfel a fost nevoit sa-si ridice masuta...) care ne-a condus spre o casa, unde a strigat-o pe proprietara / administratoare, pana cand aceasta a aparut (in timp ce deja omul deja renuntase, si se chinuia sa ne explice cum ca sa revenim peste jumatate de ora).

Casa unde stam astazi este foarte aproape de ceea ce cautam in Japonia, in ceea ce priveste cazarea: un ryokan, adica un fel de han traditional: avem o camera cu un holisor, unde se afla o masuta scunda si un set de obiecte pentru preparat ceaiul, precum si un fel de bancuta, la fel de scunda, si langa holisor o zona de dormit, unde se afla doua tatami, cu niste saltelutze incalzite electric (deh, secolul 21). Mai este apoi inca un holisor (mic mic), de unde se iese pe acoperis.

Ok, ne-am cazat, am iesit in oras. Am luat o harta de la Office du Tourisme, si am pornit pe stradute. Este un orasel fermecator, si 100% turistic (cel putin in acea parte centrala pe unde am umblat noi). Casute cu maxim doua etaje, multe dintre ele traditionale (ma rog, in intentie, acum toate sunt acoperite cu echivalentul japonez al panourilor Lindab), etc etc. Si se pare ca peste doua zile va fi un mare festival al primaverii – si cand te gandesti ca noi am nimerit aici doar pentru ca nu gasisem cazare la Kyoto, si de aceea a trebuit sa inversam cateva dintre punctele de atins ale traseului nostru prin Japonia :).

Insa, pana la festivalul de poimaine (despre care ghidul turistic spune ca se bucura de o participare de vreo jumatate de milion de oameni) e cam pustiu. Ca sa nu spun pustiu de tot. Cred ca si in Finlanda la Rovaniemi, langa Cercul Polar, am vazut mai multi oameni pe strada (eh, cu asta s-ar putea sa exagerez).

Astfel, eram in cautare de un loc unde sa mancam, si, conform deja obiceiului (nu, astazi nu am trecut pe langa Mc D’s, nici macar nu cred ca exista vreunul pe aici – sau asa sper) de a merge la sigur, am tras la restaurantul garii, unde am mancat ceva ce parea a fi japonez (sincer credem ca era vorba despre niste mancare la conserva frumos prezentata). Oricum, vreme de o ora de umblat prin oras, nu gasisem nimic deschis, desi trecusem pe langa cel putin 20-30 de localuri. Se pare ca intervalul 15-20 al zilei este cam mort in Japonia, daca ai chef sa bagi ceva in tine (adica mancare).

Si cam asta a fost (adica ora de plimbare si cina). Intre timp s-au lasat si intunericul, si frigul, si stam in camera de la ora 19 (acum e aproape 21), si am avut timp sa scriu aceasta lunga epistola – nu avem internet (“sorrrry, sorrry, no interrrnet”), exista un televizor care (probabil, pentru ca nici nu l-am deschis) prinde doar posturi japoneze, apoi aici nu se fumeaza, pe strada nu se fumeaza, si dracu stie unde o fi cel mai apropiat loc unde se poate fuma... Este prima oara in 15 ani cand se suprapun doua situatii (fapte): (1) sunt (aparent) sanatos, si (2) nu fumez deloc cat e ziua de lunga. Chiar ma gandeam ieri seara ca Japonia este un loc unde cineva s-ar putea lasa de fumat. Pe de alta parte, cred ca exista totusi nevoia unei supape dupa tot sirul de zambete si plecaciuni zilnice, asa ca nu sunt chiat atat de sigur... In fine... Noapte buna! In Ro cred ca este vreo 3 dupa amiaza... bine ca am mai depasit senzatia de jetlag.