View Larger Map
Punctele de pe harta sunt:
A - Erevan
B - Sevanavank, manastirea de la lacul Sevan
C - Hayravank
D - Cimitirul din Noratus
E - Templul din Garni
F - Manastirea Geghard
Intai am mers la Lacul Sevan – Riviera Armeniei. Acest imens lac are o istorie interesanta. Savantii sovietici au considerat ca il pot utiliza ca sursa de energie electrica, asa ca au construit sub el, undeva, o mare hidrocentrala. Rezultatul a fost ca nivelul apei a scazut cu vreo 20 de metri, o imensa catastrofa ecologica (nu singura, din pacate, din fosta URSS – a se vedea Marea Aral, care astazi abia daca mai are cativa stropi de apa).
Legenda spune ca apoi armenii l-au imbiat pe Hrusciov prin anii 1960 cu pastrav din Lacul Sevan, si totodata cu niste coniac local (asa cum Georgia este renumita pentru vinuri, Armenia este pentru coniac), si cum, placandu-i lui Hrusciov foarte mult mancarea (si probabil si bautura locala, servita in exces), l-au convins sa semneze un act prin care se hotara aducerea de ape de la peste 40 de kilometri, printr-o mare conducta, care sa alimenteze lacul. Urmare a acestui demers, apele au crescut cu vreo doi metri, dar inca situatia este departe de ceea ce era pe vremuri.
Dupa ce apele au scazut, o insula ("Sevan" – hmmm, ce nume inspirat...) a devenit peninsula. Pe ea se afla ramasitele unor manastiri stravechi, generic numite Sevanavank (cred ca sufixul Vank inseamna manastire, sau asa ceva, dealtfel cum si in Ispahan manastirea armeneasca se numeste Vank). Acolo sunt vreo doua biserici, si o panorama superba a lacului (cei interesati vor gasi, cu siguranta, pe net, detalii suplimentare despre locatie :) ).
Peninsula vazuta de jos
Lacul Sevan
Prima biserica, Surp Astvatsatsin (Sfanta Nascatoare, cred ca este traducerea), construita in 874
Iarasi Lacul Sevan, spre vest acum
Si o panorama
Iar Lacul Sevan
De acolo am amers la un celebru cimitir, Noratus, oarecum similar cu Sapantza (unde spre rusinea mea nu am ajuns inca). Aici, pe pietrele mortuare este gravata (oarecum) istoria vietii celui care odihneste dedesubt.
Printre pietrele mortuare oarecum celebre ar fi:
... aici se arata un fel de nunta, unde toti se bucurau cu vin si placinte, insa apare de undeva un razboinic cu coif (probabil mongol – piatra are vreo opt sute de ani vechime) care strica petrecerea si ii omoara pe toti...
... aici este o sotie care isi intampina sotul cu o friptura – gurile rele zic ca “de unde avea ea friptura, cand doar barbatii pregatesc asa ceva, iar sotul ei fusese toata ziua la agricultura?!?!”...
... acilea odihneste un patriarh, un preot, care ii intrema pe enoriasi cand le era rau. Eh, si ei, speriati fiind de iminenta trecere in nefiinta a patriarhului, l-au intrebat “cine ii mai va insanatosi pe ei?!”, iar patriarhul le-a raspuns ca va fi suficient sa sparga o sticla de bautura pe mormant, si se vor rezolva toate problemele :). Asa ca pe mormantul sau e plin de cioburi... Cica in functie de problema, alegi bautura – bere, vine sau vodca. (se pare ca cineva are grija, din cand in cand, sa adune cioburile...).
Alta poveste despre respectivul sat este ca oameniii obisnuiesc sa bea foarte multa vodca (deh...). In iernile aprige din Armenia, multi mor din aceasta cauza, si li se scrie pe mormant “a murit de la prea multa vodca”. Unui anume locuitor cica i s-a scris pe piatra funerara “o zi nu a baut vodca, si a murit de prea multa tristete...”.
Mai erau in cimitir si niste statui ale unor oameni bogati, dar cam lugubre – parea ca sar din mormant, incruntati...
O particularitate a locului erau babutzele care vindeau impletituri din lana – ciorapi, manusi, fesuri, etc. si care te insoteau pe tot parcursul itinerarului, indiferent daca luai ceva sau nu...
De la cimitir am mers la o manastire parasita, Hayravank...
Cica Lacul Sevan, in vremurile lui bune, urca pana in dreptul stancii albe din mijlocul pozei de mai jos:
Crucea armeana, khachkars (despre care s-ar putea povesti foarte multe, las amatorilor sa caute pe net) are niste particularitati – se trage de sus in jos, si se strange in niste aripi. Un milion de asemenea cruci sunt de intalnit pretutindeni in Armenia...
Apoi, ca parte a turului nostru, am luat pranzul la o familie armeana...
Dupa alti munti si peisaje...
...am ajuns la Geghard, o manastire cladita langa o stanca (si partial IN stanca).
Langa un munte superb...
Se spune ca aici a fost pastrata lancea cu care a ar fi fost impuns Isus, si ca ar fi fost intemeiata prin secolul 4 e.n. Timpurile au fost aprige apoi – facuta praf de arabi in 923. Refacuta prin secolul 12-13, ramane fabuloasa... Poate cea mai interesanta destinatie spirituala din Armenia...
Cica daca arunci un banutz in micul bazin din biserica ti se indeplineste o dorinta. O alta poveste zice ca daca arunci o pietricica intr-un spatiu gol de pe ziduri (si ramane acolo) ti se indeplineste o alta dorinta... Offff, era deja al treilea loc in Armenia in care daca faceai nu-stiu-ce ti se indeplinea o dorinta – m-am revoltat fata de ghida, de ce nu ne spusese in avans...
Chilii sapate in munte, unde calugarii locuiau...
Manastirea
Intermezzo de toamna in Armenia...
La final am mers la Garni. Un templu pagan (restaurat de sovietici, in ciuda nasului ortodocsilor). Cica ridicat dupa ce un rege armean a cerut mai multa libertate de la imparatul Romei, care se intampla sa fie Nero, si care a fost de acord, in schimbul construirii unor temple... Pentru care a oferit si fonduri...
Peisajele din zona sunt, iarasi, mirobolante...
Iar, la plecare, muntele Ararat... (de fapt, sunt doua varfuri, cel mai inalt are 5.137m, cel mic (in poza in stanga, de fapt spre est) are 3.896)...
Inapoi in Erevan, era seara de Halloween, si pe strazi era plin de indivizi / individe, o mare parte dintre ei costumati ca atare – vrajitori, monstri, masti pretutindeni, etc.
In fantana din Piata Republicii dansau jeturi de apa...
Am luat cina in compania unei fete de pe Couch Surfing, din Iran, care isi termina programul de master in arhitectura in Armenia.
Apoi ne-am mai invartit prin oras, cautand un loc linistit unde sa bem o bere – greu de gasit, dar nu pentru ar fi lipsit localurile, ci pentru ca erau arhipline, si cu galagie la maxim. Cand in sfarsit am gasit ceva, pe langa Opera, am stat vreo ora, si apoi am fost surprinsi, in drumul spre hostel, de faptul ca la ora 2 dimineata orasul era plin de petrecareti – cam ca in Centru nostru Vechi...
As mai comenta cate ceva despre tovarasii de calatorie...
Ghida noastra avea o gramada de povesti si legende...
Cica armenii au ajuns cu foarte mare intarziere (specific poporului) la locul unde Dumnezeu impartea popoarelor Pamantul. Si, dupa multe rugaminti (caci impartirea se cam terminase), Dumnezeu le-a dat un pamanat vai-de-mama-lui, neroditor, pe munte, fara ape mari, etc. Apoi cica au ajuns si georgienii, care intarzie mai rau ca armenii, dar care sunt foarte incapatanati, si s-au rugat ore in sir sa primeasca si ei ceva, asa ca Dumnezeu le-a oferit, doar ca sa scape de ei si de gura lor, un colt de lume pastrat pentru el, Paradisul, cu munti, mari, rauri, vai, dealuri, etc... Georgia, adica :)...
Alti tovarasi interesanti au fost un baiat din Republica Moldova, care locuia in Italia si calatorea atunci cand avea ocazia (destul de frecvent, vreo 6 saptamani pe an, luand vacante mai ales datorita crizei economica), si familia de americani, care predau limba engleza la Scoala Americana in diverse tari – acoperisera vreo 6 in 15 ani – Japonia, Malaezia, Polonia, Peru, Kuweit, Qatar) – trecusera sin prin alte tari en passant, inclusiv Romania. Ei statusera in Japonia in Kanazawa, langa Takayama (ma rog, la ceva distanta), si comparau toamna armeana cu cea japoneza, cu caderea funzelor si asa mai departe :)...
Ce tari sunt toate bisericutele alea din piatra...superbe.
RăspundețiȘtergere