30 aug. 2020

Grecia - Halkidiki, august 2020

20 august, joi

Drum lung si greu pana acolo... plecat la ora 7.17, ajuns la vama Giurgiu pe la 8 jumate, intalnit coloana de masini la iesirea din tara... toti cei care plecasera de la 7 din Bucuresti... ma gandeam ca ii revedem si la Kulata - Promachonas ore mai tarziu, dar de fapt majoritatea plecau spre Varna si litoralul bulgaresc. Am ajuns pe la 13.30 la sofia, am mancat la Mac, apoi am ajuns la frontiera cu Grecia la 16.20. Unde am stat... pana la 18.45... control acte 30 secunde, control certificate ca n-avem Covid 30 secunde, test Covid eu 30 secunde... la 21 am ajuns la Nikiti, dupa ce in ultima parte a drumului am mers pe serpentine vreo jumate de ora; la inceput ma enervau cei din fata ca mergeau prea incet, apoi am ajuns eu sa fiu iepure, si abia distingeam drumul... Cu ochii la drum am si ratat intrarea spre vila de pe Waze, noroc ca am avut alt acces imediat...

Acolo am aflat ca gazda ne astepta de fapt in alta parte... la Ilia Villas... a venit in zece minute, ne-a explicat ce-si-cum, cu apartamentul nostru, apoi a plecat. Am iesit sa caram bagaje, si ne-am dat seama ca ne-am incuiat pe afara (usa nu avea clanta, deschideai cu cheia). Am sunat-o sa vina inapoi, si ghici ce, nu putea deschide usa ca era cheia in incuietoare pe dinauntru... Deja vedeam cum trebuie sa spargem geamul... Noroc ca Irina deschisese usa dinspre terasa interioara, si asa a intrat gazda si a deschis... Gata prima seara... Super comfort in casa, dupa un dus eram ca noi.

Irina avea chef de mers la plaja cat am asteptat gazda, am linistit-o eu...


21 august, vineri

Dimi am testat plaja de langa casa. La 100m, o plaja mica si primitoare. Am vazut ca trebuia atentie in apa, era un senal navigabil printre pietrele pline de arici de mare. 


La pranz am mers pe jos prin caldura (spre supararea celor trei fete) spre partea cu restaurante, si am tras la primul. Optiune dovedita ulterior inteleapta, de acolo inainte toate tavernele / restaurantele / terasele erau super turistice (urma sa vem seara). La terasa Marina, primul lunch. 

Cam gol peste tot pe unde am umblat - cat am stat la terasa nu au fost mai mult de doua-trei mese ocupate, dintr-o curte destul de mare. Au venit la un moment dat doua familii de romani, au cerut sa stea 4 copii la o masa si sase adulti la alta... eram curios daca ii refuza (normele de distantare sociala ziceau max 4 la masa), dar, cum ma asteptam, nu le-au spus singurilor clienti din ultimele 30 de minute ca nu e voie :) fara suparare de la mine... :)

Supa de peste

Musaca (eu)

Snitel (copiii)

Ceva (Irina) ?

Ne-au mai adus si un desert super racoritor (un fel de fructe in gelatina)

Intre 14 si 17 nu era de stat pe afara. Te rupea caldura, 30-32 de grade, dar cuptor. Am tras in casa.

Dupa-amiaza, plaja tot la noi, si seara plimbare prin zona centrala din Nikiti Beach. Apusul de soare...





Zona centrala - mai animata decat la pranz. Lume, lumini, sunete, etc. Eliza ne-a tot zis ca vrea pizza, si ajunsi in partea cealalta a zonei de restaurante am luat o pizza, imensa, fetele au ciugulit un pic, eu si Iri inca un pic, si am plecat cu juma de pizza la pachet. De trimis la reciclare in ziua urmatoare...


22 august, sambata

Seara precedenta facusem planul de explorare a plajelor. Gasisem un articol care prezenta si lauda 25 de plaje, asa ca am facut un traseu pe partea de est a peninsulei, si altul pentru partea de vest. Cu cateva plaje aflate in apropiere, si ceva locuri de mancat la pranz.

Am plecat pe partea de est. Plaja Trani Ammouda. Cam pustie cand am ajuns noi, pe la 10:15, dar aglomerandu-se treptat spre ora 12. 

Ora 10:14


Ora 11:42


Altminteri, plaja visurilor... Nisip fin, marea se adanceste treptat, avand cam 1,5m muuult in larg. La final de sejur, am ales-o ca fiind plaja preferata pentru mers cu copiii.




Am inceput sa bifam plaje. A fost un sport care ne-a tinut fix doua zile, dar nu consecutive. Dupa Trani am mers la Tolga. Plaja amenajata, cu beach bar, intrare pe spranceana (sau doar via chelner). La marginea din dreapta ajungeai printr-un labirint printr-o padurice, si era mai chill. Dar nu de stat prea mult. 




Pentru pranz am mers inca un pic mai adanc in penisula, la Vourvourou. Statiune turistica, scoasa din Disney. Restaurant Gorgona & Pullman, selectat de pe google maps. 



Fetele au luat o supa de peste si un peste (ales expres de Irina, invitata de chelner in bucatarie, dupa de a confirmat ca poarta masca), eu niste calamari prajiti cu cartofi prajiti. Nimic spectaculos, Irinei nu i-a placut supa, zicand ca are cam multa faina ca sa o ingroase. nici eu nu am mancat toti calamarii... gen, fast-food de turisti. :(...

Frumos, pe malul marii, insa turistic, fara suflet. Destul de aglomerata. Chelnerii se miscau de parca abia asteptau sa te rezolve si sa vina urmatorii clienti.

Apoi am mai incercat sa ajungem la o plaja, dar caldura ne-a torpilat. Am mers la golful de peste apa (fata de restaurant), am mers vreo 15 minute printr-un teritoriu neprimitor, si apoi am decis sa ne retragem acasa.



Dupa ce a mai trecut caldura, am tras iar la plaja noastra de langa casa. Seara am stat cuminti acasa. 28 de grade la ora 23, dar parca mergea sa tragi si o bluza de trening. O fi fost apropierea de mare...


23 august, duminica

Azi am incercat traseul de pe partea de vest. Am inceput cu plaja Koviou, la vreo 10km de casa. Acces direct de pe soseaua de coasta, cu doar cateva locuri de parcare, coborand pe o panta abrupta.






La fel ca la Trani Ammouda, plaja cu nisip fin, intrare treptata in mare, super-marfa! Cred ca asta ar fi plaja preferata dpdv al accesului facil la un colt de paradis. 

Desigur, pe la 12 a inceput sa se aglomereze, asa ca am ridicat ancora si am plecat spre un sat pitoresc din mijlocul peninsulei, Parthenonas. Abandonat de locuitori prin anii 1970 (care au migrat spre orasul din apropiere, Neos Marmaras, ca sa ridice un mare complex turistic, Porto Karras), a fost reinviat de investitori / entuziasti prin anii 1990, si ar trebui sa arate ca un satuc traditional minunat. Nu voi sti deocamdata, intrucat nu am mai ajuns acolo. Nici atunci, nici in alta zi din excursie cand putea fi o optiune :). Treaba e ca am ajuns pe la un indicator spre Neos Marmaras, ne era foarte foame, si am zis ca aveam mai mari sanse sa gasim acolo ceva de mancare decat intr-un satuc abandonat si cu cateva restaurante care adunasera recenzii amestecate. Am parcat pe primul loc gasit, ceea ce a fost bine, caci am intrat in restaurantul in fata caruia parcasem, zicand ca a fost mana Domnului: Choriatiki Gonia. Pentru noi a fost o experienta foarte placuta: mancare buna, servire prompta, priveliste super peste portul din oras. Recenziile erau si ele foarte bune. Acum, cand scriu, si caut niste recenzii mai vechi, vad ca in urma cu doi ani turistii aveau nemultumiri: servire, portii, gustul preparatelor, preturi. Cred ca pandemia a omorat turismul in Grecia. Peste tot pe unde am fost se vedea si se simtea asta. Cred ca locurile erau supra-aglomerate in urma cu un an. Acum batea vantul...

Am servit midii saganaki (Irina), paste cu fructe de mare (fetele), si eu niste chiftele / mici grecesti la gratar cu pilaf... inca nu imi dadusem seama ca sunt la mare, si mancam tot prostii... si desert din partea casei...







Dupa ce am mancat ne-am plimbat un pic prin oras. Zona super turistica, magazine si restaurante unul langa altul, si pustiu. L-am intrebat pe un vanzator daca e din cauza orei (14) sau chiar nu sunt turisti; mi-a facut semn catre masca de pe fata si a zis "de asta". Trist. 



Apoi am plecat acasa, si dupa-amiaza ne-am intors la plaja noastra, unde-am facut castele de nisip...





24 august, luni

Asta chiar a fost ziua turistica prin excelenta. Am plecat pe partea vestica, spre sud, catre Porto Koufo - cam 40km, 40 de minute. Acolo am gasit locul meu favorit: o plaja ingusta de cativa metri, lunga de multe sute de metri, cu suficient de putini oameni ca sa nu te simti inghesuit (zeci de metri pana la urmatorul) dar cu suficient de multi sa nu te simti ca Robinson Crusoe pe insula lui; marea se adancea treptat, intai foarte usor, apoi o zona de cativa metri adancime, care facea loc unui abrupt foarte brusc, si facand snorkelling se trecea de la lumina bleu-turcoaz la un albastru intunecat care iti dadea fiori... Oricum, cel mai bun loc pentru snorkelling din cate am vazut in aceasta vacanta... Pacat ca nu am avut aparatul foto subacvatic la mine... Erau atat pestii de peste tot din jurul peninsulei, cat si unii pe care i-am botezat eu "pesti randunica", dar si miriapozi etc...





Am petrecut acolo mai mult de trei ore, apoi am tras la restaurantul cel mai apetisant dpdv al recenziilor - respectiv creveti in sos de usturoi :) - Taverna Nikos Filaktis; a fost greu sa aleg un restaurant, intrucat fiecare dintre cele de acolo (4-5) avea recenzii excelente. Din nou, am simtit gustul amar al localnicilor cand vine vorba de turism, (probabil) sursa lor principala de venit: aici nici macar nu aveau supa de peste...

Cum ma asteptam, crevetii au fost deliciosi; Irina a ales iar un peste, si asta a fost tot - am inceput sa calibram eficient nevoile alimentare ale familiei :) Intra totusi si o supa... 






Eh, si la ora 15:30, am zis ca in loc sa plecam spre casa pe unde am venit, sa purcedem in sens opus, spre ocolirea peninsulei. Vreo 80 de km. Am urcat pe un platou, am coborat apoi pe malul marii, in extremitatea de sud a peninsulei, apoi am urcat iar in drumul principal (si urcat si spre nord, spre casa) de unde am iesit undeva intr-un peisaj selenar, cu doua plaje interesante, apoi am urmat drumul spre casa, serpuit si foarte serpentinos. Atat de plin de serpentine, incat in zilele ce aveau sa urmeze am respins din start ideea de a ne intoarce pe vreo plaja de pe partea aceea, desi erau doar vreo 30 - 40 de minute de condus...

Poze din drumul spre prima destinatie, sudul peninsulei:




Deci intai am tras la Kalamitsi, pe la ora 16, tot un fel de statiune, cu plaja mare, larga, cu mai degraba pietricele mici si rotunde decat nisip fin. Atmosfera de statiune, nu ne-a coafat, am facut o baie si am plecat mai departe. 






Apoi am  iesit din drumul principal (Perimetrala Sithoniei) spre un fel de peninsula brazdata de drumuri - aici sunt banii Dvs., cine oti fi acel Dvs. - sosea asfaltata in mijlocul pustiului:



Intai am mers la Plaja Kriaritsi - un fel de loc pentru corturi si rulote, cam in genul campingului de rulote din 2 Mai, un loc unde stiu pe cineva care ar trage caravana pe acolo - , cu o plaja ce coboara spre mare, unde apa se adanceste brusc - daca vii in fuga te poti arunca in mare ca de pe marginea unei piscine:







Si am inchis periplul tot prin zona, la Plaja Tigania (se citeste fara diacritice) - o favorita a Irinei - ingusta, gen Plaja Koviou, dar aflata la baza unui deal de unde coborai pe un drum abrupt, nerecomandat la volan celor slabi de inima (sau grasi de inima, ca mine), cu o atmosfera foarte hipsterista, cu o zona de umbrele si un bar unde lumea statea la relaxare, cu pietre care intrau in mare, avand si ele niste sezlonguri...






25 august, marti

Linistiti pe partea cu vizitatul plajelor, ne-am intors unde ne-a placut - Trani Amouda, pentru o dimineata de relaxare.



La pranz am zis sa tragem in golful de langa, unde erau inghesuite cateva restaurante pe malul marii. Recenziile ne-au trimis la Aristos (integrat intre Avra si Barbouni, care aratau identic, dar erau goale, in vreme de Aristos era plin. Cu romani. Tipici. Veniti cu barcuta direct de pe mare. Galagiosi etc. In fine. 

Ambientul natural foarte placut.





Mancarea nu a impresionat. Supa de peste - acelasi tip, desi Irina insista ca mereu era alt gust - , peste, calamari. Fara desert din parte casei. Aceeasi senzatie ca la restaurantul din Vourvourou: unde sunt turisti, li se cam rupe de servicii. E drept, sunt corecte, dar te inveti cu tratamentul atent din locurile fara clienti, si tii stacheta cam sus. Citind recenzii de acum doi ani inteleg ca ghinionul grecilor a fost norocul nostru - pe atunci multi clienti se plangeau de terase supra-aglomerate, unde dura o eternitate sa li se ia comanda, si apoi alta eternitate ca pana la urma sa li se aduca uneori altceva decat ce comandasera...

Pentru dupa-amiaza am ales iar Plaja Koviou. Nu era prea aglomerata, am ajuns pe la ora 18, iar pe la 19 s-a super innorat - o lumina absolut fabuloasa, si o mare de culoarea otelului.












Asa ca am cam luat-o din loc. Seara pe la ora 21 a tras o furtuna cum nu am vazut niciodata in Grecia. De fapt, e prima oara in 4 excursii cand prind ploaie. A tunat si a fulgerat ca pe campurile de lupta din WWI. 


26 august, miercuri

Am decis sa prelungim sejurul cu doua zile. Prea bine aici, prea cald in Bucuresti. 

Am inceput clasic. Trani Ammouda. 10-15 minute condus de acasa. 

Asa aratau castelele noastre de nisip lasate in ziua precedenta, dupa ploaie.




Plaja cea mai pustie din toate zilele.


Pentru pranz am zis sa mergem in satul vechi Nikiti - peste drum de unde stateam noi. O placere plimbarea prin el; ma asteptam sa fie mai multe restaurante decat cele 2 de pe google maps, dar... nu. Am tras la Platanos - celalalt era un fel de bar cu nu-stiu-ce de mancare (?!). Aici, pe continent (!), nu aveau peste, ci meniu a la carte cu cateva preparate. Mie mi-a sarit in ochi inca din strada mielul cu nu-stiu-ce, caci am zis "hai!", insa cand ne-a adus meniul ne-a informat ca are di tati, mai putin miel :(. Am luat gazpacho, tot eram curios de un an care este treaba cu acest preparata (despre care credeam ca e din America de Sud, dar de fapt e din Spania, deci nu din Grecia oricum :) ), pentru fete paste si pui cu cartofi prajiti. Am fi vrut si niste ceva salata, dar era prea complicat sa ii explicam ospatarului ca ne trebuie o rosie taiata felii, si nu o salata greceasca, sau gen. In fine, in acest restaurant s-au imbinat aspectele negative ale situatiei curente: fara turisti, si fara interes din partea casei. In schimb, mancarea a fost absolut delicioasa. Poate cea mai gustoasa din tot sejurul (sa fie busuiocul responsabil? hmmm). Apoi, cum tot nu sareau ei cu un desert, ne-am comandat noi un profiterol. Yummy!!!











Eh, si dupa masa m-a mancat pe mine undeva, sa urcam cu masina spre ceea ce credeam ca este o manastire (de fapt era o bisericutza), asa, gen cinci minute. Drum foarte abrupt, m-au cam trecut fiorii cand am urcat cu Suzi, si eram ingrozit in perspectiva coborarii... ceea ce a si fost ultra dubios, intrucat la intoarcere am inceput sa coboram pe un drum abrupt, m-am oprit dupa cateva zeci de metri realizand ca mergeam in directia gresita, si ca urma sa devina si mai inclinat, si am urcat inapoi in marsarier, pe o panta de 30 de grade, in miros de ambreiaj ars... :( 

Insa momentele petrecute acolo sus au meritat tot efortul. Atat privelistea intregului Nikiti de sus, cat si minutele din biserica unde nu era nimeni altcineva decat noi...






27 august, joi

Spiritul aventurier ne-a manat iar spre o plaja noua, Lagomandra. Alegere inspirata, caci am dat peste ceva nou: o plaja amplasata imediat langa o padure de pini. Sau, altfel spus, o padure de pini amplasata intre drum si plaja :) Plaja calma, linistita, cu nisip tip bilutze, si cu o mare care se adancea foarte brusc - m-a si chemat la un moment dat o doamna in bulgareste, nu imi era clar ca vorbeste cu mine, apoi cand m-am apropiat de ea, a devenit clar ca avea nevoie de o mana de ajutor care sa o scoata din apa adanca inapoi spre mal. 









Apoi, pe plaja linistita, a venit o familie numeroasa de bulgari. Aici e ceva ce nu inteleg eu: daca e o plaja mare, cu distanta intre oameni, de ce vii sa te bagi in sufletul unora care s-au asezat acolo mai devreme?! mai ales ca au luat sezlonguri din partea opusa lor fata de noi si le-au tras pana la un metru de locul nostru... si vorbeau... Doamne, cat vorbeau... ne-au stricat to Zen-ul...


In poza de mai sus: tot ce aveau in pungi urma sa se revarsa pe plaja...

Eh... asa ca mai devreme decat anticipam, am plecat sa mancam pranzul. Am ales un restaurant din apropeiere, Taverna Der Pirat. Avea un aer cam din anii 1980, insa am mancat bine. Peste, calamari, supa de peste (eterna supa de peste, care nu are nimic in comun cu borsul nostru pescaresc - o culoare verzuie, dar gustoasa). Ah, aici am incercat ceva inedit: piure de usturoi - cartofi amestecati cu usturoi, foarte gustos. 






Pentru dupa-amiaza, am zis sa vedem cum arata Trani Ammouda si coloritul asfintitului - e foarte interesant cat de diferita era lumina de dimineata (alba, intensa), fata de cea de spre seara (galbuie, ca un film in sepia).





Fetele si-au facut de cap, au desenat forme in nisip cat vedeai cu ochii...




28 august, vineri

Ultima zi de vacanta in Grecia... am mers clasic, pe Trani Ammouda. Pentru pranz am optat pentru Boukadoura, un restaurant pe care il ochisem de cand incepusem sa fac trasee in prima zi. Parea a fi cel mai de fitze din peninsula, recenziile ziceau ca nu gasesti loc fara rezervare, etc, si ca prestatia ospatarilor este necorespunzatoare, te lasa sa astepti cu orele... Dar, ce vedere, ce mancare, etc...

Treaba e ca e amplasat intr-un loc / sat numit Elia, si am descoperit in timp ce conduceam spre el ca Elia este locul de fitze, cu hoteluri de 5 stele, si asa mai departe. Mii de euro sa ai, acolo e locul sa ii spargi in cateva zile. 

Eh, si acest local (unde la receptie erau paispe tablete pe perete cu "Restaurantul anului ____") era plin de romani, si serviciul a cam durat (15 minute sa ne bage in seama, peste juma de ora sa ne aduca mancarea). Imi era pofta de niste creveti, care au venit intr-o portie consistenta, si pentru fete un peste, care a fost generos si el. (ce se vede mai jos e doar o parte din el... :) )







 Am inchis seara tot clasic, la Trani Ammouda.




29 august, sambata

Lungul drum spre casa... Desi distanta a fost mai mare (caci am rata o ramificatie pe autostrada, care ne-a deturnat vreo 50 km), a durat mai putin decat drumul dus, 11:20 ore fata de 14 plus, insa a parut mult mai lung. Poate si pentru ca nu am stat in vama (in vami) decat putin, poate si pentru ca era spre casa... Poate si pentru ca de la Sofia (jumatatea drumului) spre Bucuresti e drum mai dificil (o banda pe sens) decat spre Grecia (autostrada). Nu stiu... Cel mai probabil pentru ca vii dinspre concediu, in loc sa mergi spre el... Ca in viata, cand se intampla... :)) in fine, hai mai bine un cantecel vesel sa ascultam si sa ne gandim la un frumos viitor!!!

https://www.youtube.com/watch?v=W4OrYCFbHNA