Luni - Tallinn
Dimineața ma trezește sunetul ploii. E ciudat, nu seamănă cu cel de acasă. Poate pentru ca acolo m-am obișnuit in zeci de ani cu zgomotul picăturilor pe pervazul de metal, unde aici bat cumva in acoperiș (sunt într-o combinație de etaj superior final si mansarda) si in fereastra velux. In fine. Devine o motivație suficientă sa renunț la câteva ore de plimbăreală si sa rămân in brațele lui Morfeu. Care îmi trimite un vis in care ma uitam la un film alb-negru cu oameni hărțuiți de poliția secretă nazista sau sovietica, in care cumva ajung personaj principal, si sufăr in consecință.
Pe la amiaza purced într-un final in explorare, după o extraordinara supa scandinavă.
Merg la VABAMU - Muzeul Ocupației si Libertății (? Sau așa se chema cel din Vilnius?). Aici experienta e diferită fata de celelalte doua orase, In sensul ca asculti vreo 4-5 povesti de 10-20 de minute la căști, trecând prin 4-5 încăperi, având câte un motiv: 1. Vagonul de deportare, 2. Barca cu care oamenii fugeau in Suedia, 3. Lumea post-wwii, si opțiunile - lupta in pădure sau supunerea, 4. Viața sovietica, 5. Libertatea. Ar fi ceva de verificat dacă mișcarea punk din Estonia din 1989 a contribuit la schimbarea regimului. In rest, poate si din cauza diferențelor lingvistice (mesajul fiind in engleză, care nu este nici limba mea română, nici estoniana lor) am rămas cu o impresie destul de ambiguă. Sau, ei au una ambigua :).
Ajuta sa știu ca, la fel ca si celelalte două state respectiv Lituania și Letonia, întâi au avut libertate după 1918, a ținut Republica până în 1939 iar in 1940 au venit rușii după care au venit nemții în 1941 au stat trei ani au făcut și au dres după care s-au întors rușii în 1944 și a urmat 45 de ani de ocupație.
//// de menționat ca 20-80.000 au plecat cu barca. /// de revăzut exact ce a fost la muzeu////
Și imediat după 1944 vreme de vreo 7-8 ani ați ținut mișcarea de rezistență din păduri.
Dar… aici muzeul nu prezintă faptele de mai sus cu cifre si date si numere. Ci... Așa, mai pe sentiment. Cu poze, si obiecte personale. Plus textul livrat la ureche.
Adică, e clar, naziștii si sovieticii (la început) nu au fost buni, dar reacția indigenilor nu e prea clară. Unii au colaborat cu unii, alții cu ceilalți, oare cei ce au plecat in păduri au făcut mai bine decât cei ce au rămas acasă, oare oare oare.
Îmi întărește ideea de aseară, ca nu le e clar unde sa tragă o linie între bine si rău, si atunci prefera sa o scalde armonios.
Exemplificativ poate este un basorelief găsit in aceasta seara, al unui scriitor de-al lor, din anii imediat după wwii, mare erou si mare reprezentant prin tot felul de foruri supreme ale urss, despre care au aflat in 2023 ca prin 1949 sau 1946 a fost cumva implicat in deportări. Si unii au cerut sa fie scos basorelieful, altii au zis sa rămână, si soluția a fost sa pună o noua placa sub el, unde scrie ca, gen, oamenii e complicați, si, zice wiki, are si un link de ăla de tel mobil undeva unde sunt detalii. Mda.
După muzeu ma mai învârt prin piața libertății, pe lângă ziduri, si urc pe Toompea, sa văd platformele de panorame. Reîncepe ploaia - de altfel, de pe la 4 pana pe la vreo 6 tot alternează liniște ploaie măruntă cu ploaie deasa :).
Ajung la muzeul kgb pe la 5 jumate. Fix cât sa văd cele cinci celule cu câteva texte. Care fac cei 7€ (redus de la 10€, pt ca am fost si la vabamu) sa para aruncați pe geam. Sa fie, de fapt. Eh, dar insulta de peste jefuire se regăsește in ultimul panou, care spune ca si in alte locuri, printre care Palestina, oamenii sunt chinuiți de poliția secreta, punând astfel semn de egalitate între victimele nazistilor si sovieticilor, si teroriștii Hamas. Bravos, curatori!
Destul de ofticat de asta, mai bântui prin oraș vreo ora. Descopăr cartierul Rotermanni, probabil o fosta fabrica dezafectată, cu locuințe si spații comerciale. Si împrejurimi. E altfel decât in orașul vechi. E unul nou, cu tramvaie, autobuze, blocuri si trotuare. Adică nu îmi spune nimic.
Insa ma simt iar măgarul lui Buridan. Ma întorc spre orașul vechi, si găsesc doua șaormerii cinstite, si ma adăp la una.
Apoi fac un ultim tur de centru, in căutarea acelui supermarket de unde îmi voi lua mâine micul dejun.
Acum, la cald, as zice ca, dintre cele trei orașe, Tallinn are cel mai frumos (editare ulterioara: pe bune?! Vilinus si Riga nu sunt frumoase?!) si bine păstrat centru vechi (apropo, sa nu uit, e un restaurant pe aici cu o placa ce informează cum e cu proprietarul, care a venit din Noua Zeelanda atras de vremea buna (in mintea mea, plouat de trei ori in doua ore:”care vreme buna?!”), apoi “a se citi”femei”). Vilnius il are pe cel mai mare, iar Riga are si unul nou foarte atractiv. Tallinn slab la muzee, atât cele despre vechime (închise luni sau deloc), cât si despre ultima suta de ani. Nu mai știu la Riga. Doar la Vilnius am găsit un muzeu de istorie decent, însă si acela de luat cu multe bucățele de sare. Vezi ce frumos e trasata granița între Lituania si Letonia la 1300, la fel ca azi, sau Valahia parte a imperiului otoman cu vreo 50 de ani înainte ca acesta sa ajungă prin zona. Darămite sa o si ocupe.
Un ultimul gând înainte de culcare.
Acest Tallinn ESTE nesimțit de scump. Il compar cu Carcassonne. Pe bune? Ce prețuri sunt astea?
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu