Duminica - pe drum spre Tallinn si pe acolo
Doua întrebări ma rod: cum se înțeleg aceste trei popoare între ele, si cum se raportează fiecare la perioada țaristă.
Cred ca am un răspuns din mine venit: a fost foarte ok perioada țaristă. Nu văd nicăieri niciun semn de supărare. Probabil, pentru mulți nici perioada sovietica nu a fost atât de dramatica. Erau totuși niște ani in care puteai călători dintr-o parte in alta, bla-bla-bla, erai parte dintr-un imperiu temut, bla-bla-bla șamd.
In plus, e plin de rusofoni pe aici. Majoritatea vorbesc rusa. La restaurant, pe strada. Ma rog, majoritate din urechea mea, ce muzica recunosc.
Cum a fost azi?
Pai, pe drum aproape zece ore cu autocarul. Aceeasi firma - LuxExpress, dar nu mai pup confortul din masina de la Riga.
Primele 4 ore (Vilnius - Riga) au trecut relativ repede (deci: relativ, adică dintr-un punct de vedere) , am dormit cam tot drumul. Spun “relativ” pentru ca nu a fost somn ca la hotel 4 stele in puf, ci o necontenită fojgăială pe o bancheta (adică pe doua scaune) și spre un geam, găsind tot felul de contorsiuni ale picioarelor.
Apoi am stat vreo ora in Riga, de unde încă 2 ore jumate spre Pärnu, si încă vreo doua spre Tallinn. Pana la Pärnu terminasem de citit ghidul Lonely Planet, apoi am făcut niște Duolingo, si ultima ora m-am uitat pe geam. De la Pärnu la Tallinn au alternat ploi si soare de vreo cinci ori. Sau zece.
In Tallinn, ajuns pe la șapte, pana ma cazez șamd se face opt. Fac un tur de oraș ca sa înțeleg ce am citit in Lonely Planet. Înțeleg repede, e un oraș istoric asemenea unui parc de distracții pe alocuri. Țiplă. Se face noua seara si eu am mâncat doar un sandviș la Riga (luat cu stres de la Vilnius, unde nu gasea vânzătoarea să-mi dea rest 50 de cenți si eu pierdeam autobuzul) si niște bruschete, si nu găsesc un restaurant unde sa ma alimentez. Ăla nu-mi place, la ăla e de indieni si după ce aștept cinci minute plec, in fine găsesc unul italian unde ma rezolv cu niște Fast Food așa zis italian: snitel cu cartofi prăjiți. Maiale milaneze sau cum s-or chema :). Sunt fix măgarul lui Buridan, care moare de foame într-un loc cu o suta de restaurante.
Fac planul pentru mâine. Încep cu ideea de a lua un Tallinn City Pass. La care cam renunț când pun in balanța interesul adevărat si curiozitatea cu efortul de a ma pune in mișcare mai devreme decât mai târziu si de a alerga toată ziua in stânga si in dreapta. Nu sunt Oblomov, dar nici Usain Bolt. Așa ca văd mâine (azi adică) cum e cu ocupația (muzeul adică) șamd, apoi mai încerc poimâine sa il trag de limba pe ghidul excursiei de întoarcere la Riga, si ma liniștesc cu explorările.
Ma întreb dacă aceste țări / popoare sunt oneste cu ele însele. Cu istoria, cu granițele, cu compoziția lor etnica. 
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu