13.04 duminica. Córdoba
Ma trezesc cu un vertij cumplit, pe la 7. Mai adorm, tot vertij. Am impresia ca dorm cu capul in jos, ma întorc 180 de grade. La fel. Patul are picioarele nu chiar la capete, ci este unul pliabil, si ma gândesc ca se face paranteza.
In fine. Plec pana la urma spre Alcazar de los Reyes Cristianos. Nu știu ce este, am rezervare de vreo doua săptămâni, urma sa aflu acolo. Senzația de amețeala se diminuează treptat.
Pe drum, nebunie. Încep sa înțeleg ca se sărbătorește Săptămâna Mare, și sunt tot felul de procesiuni.
Ok, navighez in volte si ajung la Alcazar.
Deci, intri într-o sala mare, unde cică l-au primit regii catolici prima oară pe Columb, si de acolo ai doua ieșiri: către turnuri, si către grădini. Încerc cu turnurile (intrasem in complex la ora 12:00). După ce înțeleg ritmul avansării, îmi dau seama ca îmi trebuie vreo zece minute sa ajung pe ziduri, si de acolo încă ceva pentru turn (unul singur e disponibil). Poveste lunga pe scurt: plec, ma mai răzgândesc de vreo doua trei ori, dar rămân doar cu grădinile. Oh, well, cred ca nu eram motivat pentru ca oricum aveam vizita in turnul cu clopote, vârful orașului, câteva ore mai târziu.
Grădinile sunt superbe, iar mirosul de floare de portocali a devenit mirosul meu favorit. Aduce cumva cu Mâna Maicii Domnului.
Plec pe la doua fără un sfert sa caut mâncare. Primele restaurante fie nu au locuri, fie servesc tapas și sunt pline de grupuri gălăgioase, înăuntru și în față, care bagă fie bere fie gustărele. Fie ambele. Găsesc aproape de hotel un restaurant care ma primește și îmi oferă ceva rapid și hrănitor.
Plec iar, pe la 14:45, sa intru la mezquita. Aflu ca pentru turn pot veni la ora fixa. Intru in mezquita la trei fără un pic - din nou, relaxare la treaba cu actele de identitate - de fapt, pana acum le-am arătat doar la hotel, deși le-am înregistrat la trenuri si la atracții turistice online.
Mezquita e imensa, și am noroc cu un pliant chiar la intrare, care ma lămurește cu toată treaba: când a fost construită, extinsă, modificata, de cine, și cum. Pe scurt: mi se pare foarte interesant cum cele doua religii, creștinism și islamism, s-au raportat reciproc una la cealaltă când a venit vorba de lăcașuri de cult. Adică, aici, în teorie a fost păstrată moscheea, însă creștinii au tras doua biserici în/prin ea, una fiind catedrala în tot ce se poate (nu intru în discuție despre de înseamnă o catedrala, ci doar ca este o schimbare imensa de sentiment când treci din zona cu tavan nu foarte înalt și oarecum întunecat a moscheii în zona catedralei, înaltă și foarte luminoasa. Este mult mai spectaculoasa decât, de exemplu, ce am văzut ieri, mormintele regilor catolici. Si decât multe alte catedrale gotice, care sunt mari, reci și întunecoase. Este pur și simplu spectaculoasă.
Da, deci, cât despre păstrare moscheii: da, au păstrat mihrab-ul, dar în rest e plin de capele pe toate laturile, ca sa nu menționez catedrala, care este impunătoare.
Plec după o ora, ca sa urc in turnul cu clopote. Vederi largi asupra întregului oraș. Spectaculos.
Revin la hotel pe la 17, ii expun gazdei problema cu vertijul și îl rog sa îmi dea o perna în plus. Este amabil sa îmi schimbe camera cu una cu paturi normale. Adică cu picioare normale, la capete, nu pliabile. Sper sa fie ok.
Plec iar în explorare. Pe la șase. Merg în stânga și în dreapta, în principiu urmărind fie poarta de Sevilla, fie sinagoga. Ajung pe rând la amândouă, îmi place în special strada cu sinagoga, este îngusta cu case renovate și zugrăvite în alb. Programul de vizite e demult închis, la 14 și ceva duminica (e deja 19 plus), dar găsesc aici ceva departe de lumea dezlănțuită. Ateliere ale artiștilor plastici, câteva case istorice, șamd. Casa sefardes de exemplu, a evreilor din secolul ?!?! Găsesc o casa a Andaluziei din secolul 11. Ok, 4 euro bine investiți.
Cumva găsesc un loc cu mâncare apropiindu-ma de poarta Almodovar, pe unde am intrat ieri. Încerc coada de taur, merge.
Apoi, se face opt, si ma îndrept spre hotel. Reamintesc, lângă colțul de sud-est al mezquitei. Adică al catedralei. Drumul este însă blocat de procesiunile religioase de La Semana Santa de Cordoba, Domingo de Ramos. Care alegorice cărate de flăcăi vânjoși, cu antemergători și fanfare în urma lor, care mai mult stau decât merg. Ajung la hotel la zece plus. Povestea pe scurt...
Povestea pe lung, ca și drumul, ultimii 300 de metri i-am parcurs în cinci etape, de câteva zeci de metri fiecare, strecurându-ma pe lângă procesiune.
Ei (adică pronume personal, nu interjecție), cordobezii, sunt incantați de aceste zile, care le oferă ocazia ca sa iasă din casa si sa socializeze. Îmi explica gazda.
Așa ca nu mai caut cum arată Cordoba noaptea / seara, pentru ca procesiuni...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu