Iva: Spania - Andaluzia - Ziua 2 - El Caminito del Rey

10.04 El Caminito del Rey

Ce este El Caminito del Rey? păi, în primul rând este o poveste. O poveste care să te atragă acolo, și să îți ofere o experiență de neuitat! Povestea care sună cam așa: în secolul XIX au fost construite un baraj, și apoi o cale ferată care să lege Andaluzia de restul Spaniei (la nord). Și asta prin niște zone montane foarte neprietenoase. Așa că, atât pentru muncitori, cât și pentru cei ulteriori, la mentenanță, au fost construite niște poteci / cărări / trasee prin munte, și, literalmente, în multe segmente, PE LÂNGĂ munte, pe niște trasee improvizate lipite de stâncile verticale. Care erau foarte periculoase, primind nedoritul nume de "cel mai periculos traseu din lume", până când, prin 2005 a fost închis, renovat, și redat turismului. Ș, iată, avem ce avem!

Aspecte practice: deci, se ia un tren din malaga pana la El Chorro, atenție la prețuri, diferă foarte mult in funcție de tipul trenului. De la El Chorro din gara sunt autobuze spre intrarea in intrare :), la el kiosko adică, un mare restaurant. De unde mergi 1-2 km (depinde de traseu, eu am ales cărarea din dreapta, care are un tunel de scurtătură) și ajungi la poarta de nord (traseul e cu sens unic, se intra pe poarta de nord, se iese prin cea de sud). Unde aveam bilet foarte strict, intrare ora 15:20, sa fiu acolo cu juma de ora înainte si cu pașaportul si cu tata tuns. De fapt am ajuns la ora 13, un organizator a întrebat cine vrea tur in limba spaniola, am zis si eu “da”, s-a format un mini grup de 11 inși si am plecat.

Turul a durat 2 ore efectiv, plus cele 30 de minute de la El Kiosko și alte 30 de minute de la ieșirea de la poarta de sud până înapoi la gară, adică undeva spre trei ore jumate aproape. (Știu, matematica e dificilă pentru mine). Are 9km, din care între poarta de nord si cea de sud sunt vreo 5-6.

În interior sunt trei Secțiuni mari: prima și a treia au legătură cu accesul la diverse chestii tehnice pentru hidrocentrala de pe acel râu care străbate acel canion. Ele sunt acele așa zis “El caminito del Rey”. Pentru ca regele Alfonso al treișpelea a trecut pe la capătul traseului și a semnat o piatra. Sau gen. Ele sunt porțiunile efectiv lipite pe marginea peretelui de stâncă. Prima parte este digerabila pentru unul cu rău de înălțime ca mine. Ultima este cam sub limita mea de confort, motivația mea pentru a merge acolo fiind ca o parcurg moși si babe. Care moși si babe mi-au îngreunat mie ieșirea mai repede de pe nenorocitul de traseu. În acea parte a treia, șerpuiește pe marginea stâncii o bucata de drum, deasupra canionului la vreo suta de metri înălțime, apoi traversează o punte spre peretele celălalt, vreo douăzeci de metri, si continua încă o întreaga laterala de munte (100? 200? 300? De metri) cu urcușuri si coborâșuri, pe care pasionații de adrenalina le-ar savura cu vârf si îndesat. Sau le-ar considera plictisitoare :). Nu e cazul meu, care le-am parcurs cu privirea îndreptată înainte si cu exerciții de respiratie. Ah, înainte de puntea suspendată mai este si un balcon de sticla, pentru cei cu sânge rece. Eu am trecut pe lângă prelingându-ma lipit de perete. :) dar nu emoticonul asta era in mintea mea.

Eh, si partea din mijloc nu are legătura cu hidrocentrala, se merge ca pe munte, pe o curba de nivel, iar secțiunea are legătura cu construcția liniei feroviare prin munte spre Malaga.

Ghida ne-a povestit de altfel o grămada de povești, care au condimentat un traseu care în graba ar fi durat mai putin de jumătate. Am aflat despre flora, fauna, istorie, oameni și locuri. :).

Drumul spre El Chorro