20 nov. 2010

Palestina / Cisiordania - Ziua 1

O alta parte a calatoriei pe acele meleaguri a fost drumul prin ceea ce unii numesc Teritoriile Disputate, altii Cisiordania sau Palestina. A fost cam cat de aproape am ajuns eu pe langa o zona ce poate fi numita "zona de razboi". OK, nu era razboi cand am fost eu acolo, sau cel putin nu se vedea a fi asa ceva. Desi puteai simti in aer tensiunea, iar in cateva momente am putut chiar sa o ating cu varfurile degetelor. Iar in prima seara am luat contact cu cineva care fusese in mijlocul conflictului cu cateva ore mai devreme.




Deci am plecat spre Betleem. Din autogara araba din Ierusalimul de Est. Sa intri in Palestina (asa cum o voi numi pentru mai usoara intelegere) este usor. Pentru a usura intelegerea celor care nu stiu cum este cu conflictul pe acolo, lucrurile sunt, pe scurt si simplist, cam asa: Israelul a acceptat ca o parte din teritoriu sa fie remisa palestinienilor, adica Cisiordania. Si, ca sa nu fie amenintat de teroristi, a incercuit-o cu un zid (cam in genul zidului Berlinului, sau asa ceva), de vreo 6 metri inaltime, si niste sarma ghimpata in varf. Poate este surprinzator, dar cica atentatele din Israel au crescut ca numar dupa crearea zidului. In fine. Palestinienii sunt destul de morcoviti de aceasta masura, care ii cam impiedica sa meaga la lucru in Israel (cei ce au asa ceva, destul de putini in ultima vreme).

Zidul arata cam asa:
















Ar fi multe de adaugat despre situatia palestinienilor. De exemplu, ca nu au voie sa foreze pentru apa - resursele subsolului apartin statului israelian. Si asa mai departe. Dar nu asta este scopul acestui blog. Cine vrea sa cunoasca, are un imens internet la dispozitie, si, desigur, poate sa mearga la fata locului. Eu am fost acolo, si am vazut cu ochii mei. Dar nu pot pretinde ca am si inteles adevarul sau ca imaginea din ochii mei ar fi cea corecta.

Ca turist, probabil ca majoritatea ar merge sa vada locul unde s-a nascut Isus, deasupra caruia a fost ridicata o biserica



in care se intra pe o usita foarte ingusta, facuta asa astfel incat sa nu poti intra calare (eh, erau vremuri tulburi...)


Biserica, in interior



Si Locul Nasterii Domnului (scuzati posterioarele necuviincioase, dar nu era loc pentru o poza mai buna)


Si ar mai fi de mentionat ca la hostelul unde stateam mai era cazat un tip ce tocmai venise de la o manifestatie  impotriva ocupatiei israeliene, si avea o gramada de poze cu copii aruncand pietre inspre soldatii israelieni, care raspundeau cu gaze lacrimogene.

Apropo, am stat la un hostel foarte interesant. Nu el in sine, ci familia care il administra, o familie crestina, dar  un fel de secta; a doua zi dis-de-dimineata au mai tras acolo un cuplu canadian si doi pastori australieni, care dupa ce au cantat niste cantece crestine au intrat intr-o lunga discutie despre cum popoarele uita de rolul lui Dumnezeu in viata lor pe masura ce le creste nivelul de trai, si ajung sa considere ca este meritul lor pentru ca au ajuns unde au ajuns... Din pacate, am plecat de acolo inainte de a afla opinia lor despre care ar fi solutia...

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu