La Samarkand ajungem in vreo 3 ceasuri; admiram, pe linia de langa trenul nostru, trenul de mare viteza Afrosyob, care parcurge drumul spre Taskent in doua ore (fata de trenul obisnuit, care ajunge acolo in trei ore jumate).
Luam un microbuz pana in centru, langa Registan, si apoi o luam pe jos spre hostelul pe care l-am antamat ieri seara prin booking.com. T. propune un drum de-a lungul marilor bulevarde, insa eu am alta parere, vazand ca ar trebui sa mergem direct prin soarele de ora 12 (doar 33-34 de grade Celsius la umbra), si ne trezim umbland pe niste stradute vai-mama-lor, neasfaltate (sau cu asfaltul ruinat), cu case care par a sta sa cada, si imi exprim parerea ca nu imi va face deloc placere sa merg pe acolo dupa lasarea intunericului.
In fine, dupa mai multe ocoluri, ajungem la pensiunea Dilshoda, care pare a fi un refugiu in mijlocul Ferentariului. Gazda e foarte amabila, dar in spatele bunavointei se iteste o apriga femeie de afaceri. Pretul de pe booking.com era de 232.000 sum, adica 110$ la cursul oficial (aproape 300.000 sum pe piata neagra). O intreb daca sa-i dau dolari sau sum. Imi raspunde ca e dupa cum vreau eu, dar daca ii dau sum trebuie sa tin cont de taxa de oras (2$ de persoana pe zi) si ca internetul Wi-Fi va fi contra cost. Ma dau batut si ii dau fosnitoarele hartii verzi ale Unchiului Sam. Se imblanzeste, si ne da parola de Wi-Fi.
Imediat langa pensiune se afla mausoleul (Gur-e-Amir) unde sunt ingropati Timur si niste neamuri (piatra lui funerara este cea neagra, de fapt cea verde inchis, din jad, dar nu stiu daca se recunoaste asta din poze). Il vizitez o data, si inca o data - hey, pentru Timur am planificat intreaga excursie! Sta acolo, nu chiar sub piatra de mormant, ci un etaj mai jos, unde nu avem acces. Omul care l-a invins pe Baiazid. Omul care a creat un imperiu intins de la Marea Neagra pana in India. Omul sub a carui conducere au murit 17 milioane de semeni (conform Wikipedia). Omul care a ras de pe fata pamantului comori inestimabile de cultura si civilizatie, construind insa cate ceva in Samarkand (din pacate, nu prea a mai ramas nimic pe acolo din ce s-a facut sub domnia lui).
Mergem apoi in oras, tragem la un han si ne infruptam regeste. Apoi, platim tot regeste (84.000 sum, vreo 30$, cea mai scumpa masa din Uzbekistan) , intrebandu-ne cum dracu' un pranz cu doua ciorbe si niste frigarui si niste extras (bere, ceai, salate, paine, etc) costa dublu fata de cat ne asteptam noi. Ma rog, or fi extras-urile foarte scumpe. Intre timp, prin restaurant se plimba si doi pauni.
Decidem ca principalele monumente, Registan-ul si moscheea Bibi Khanym merita investigate pe indelete in alta zi, si purcedem catre nord. Mergem pe strada Tashkent, amenajata de autoritati ca un fel de mall stradal american.
Vizitam Shah-i-Zinda (o strada cu mausolee de pe vremea lui Timur Lenk), si Observatorul lui Ulugh-Beg. Din pricina unor probleme fizice nu ma bucur prea tare de Shah-i-Zinda (de fapt, nu ma bucur deloc), iar Observatorul mi se pare ca ne jefuieste la drumul mare, prin pretul biletelor, fata de ceea ce ne ofera. Adica, o incinta unde se afla ce a mai ramas din aparatul cu care Ulugh-Beg masura planetele prin 1400, si un muzeu care e destul de interesant despre munca lui. (Acest Ulugh-Beg a fost un nepot al lui Timur, care a condus imperiul in prima jumatate a secolului XV, insa preocuparile lui principale erau de ordin stiintific si nu militar, ceea ce a dus la caderea capului sau, ordonata de catre un fiu, ucis un an mai tarziu de catre alte neamuri care considerasera cu moartea lui Ulugh-Beg fusese o eroare - deh, vremuri dure...).
Shah-i-Zinda
Observator
si inconfundabilul aspect al unui oras oriental la apus...
Apoi, pe inserate, o luam la pas catre Dilshoda. Facem vreo doua ore, trecem pe langa o alta superba moschee (Hazrat-Hizr), despre care cei din Lonely Planet spun ca ar fi cea mai frumoasa din Samarkand.
Bibi Khanym vazuta noaptea
Inainte sa intram la Dilshoda, mai tragem o privire la Gur-e-Amir.
Impresia primei zile in Samarkand nu este glorioasa. Venisem aici sa aflu capitala imperiului lui Timur Lenk, insa ceea ce gasisem era doar un oras mare (vreo 400.000 locuitori), rece (in ciuda temperaturilor), si gata sa ii jupoaie pe turisti. Cam putin, fata de asteptari... Imi dau seama ca de fapt Buhara a fost orasul care mi-a placut cel mai mult in aceasta excursie. Mai sunt doua zile, dar ma intreb ce as putea sa vad ca sa imi schimb opinia...
Cat despre afirmatia unui calator ca Samarkand rivalizeaza cu Isfahan... Mi se pare un pic exagerata. Poate ca Braila seamana cu Galati, sau Buzau cu Focsani, dar distanta dintre Cluj-Napoca (sau Sibiu sau Timisoara) si Bucuresti este cam un sfert fata de cea dintre Isfahan si Samarkand (pastrand proportiile culturale, desigur). Mai degraba rivalizeaza Buhara cu Shiraz... (dar, din nou, Shiraz ii cam ia pe baietii din Buhara, cu cetatea si cu mausoleele inspiratilor poeti Hafez si Saadi si frumoasele lor poeme...). Ce vreti, Persia e Persia, iar Uzbekistan e, totusi, Uzbekistan...
Inapoi - Ziua 5 - Buhara
Continuare - Ziua 7 - Samarkand si Shahrisabz
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu