Uzbekistan - Ziua 4 - spre Buhara si acolo

Eh, aici am avut o mare disputa cu T. In tandem cu frantuzoaica, imi explicau cum ca placerea calatoriei include si cautarea unor mijloace de transport, fuga dintr-o parte intr-alta a orasului cautand autogara potrivita, si parcursul in autobuz alaturi de localnici. In principiu sunt de acord cu aceasta abordare, insa ideea de a traversa un desert vreme de 10 ore inghesuit intr-un microbuz nu prea intra in vederile mele. Intr-un final mi-au acceptat punctul de vedere, ajutat fiind si de faptul ca pentru planul lor ar fi trebuit sa fim in Urghenci la ora 7 dimineata (35 de km mai incolo de Khiva) ca sa gasim locuri in respectivul auto-ceva, Dumnezeu stiind unde s-ar fi gasit.

Desigur, planificarea nu a decurs fara emotii. Il convinsesem pe T. sa mergem cu un localnic la Buhara (100$) abia spre seara, cand perspectivele de a-l gasi pe acel baiat erau cam mici. In ultima clipa, gazda ne-a rezolvat o masina. Cred ca in plin sezon lucrurile chiar trebuie aranjate din timp.

Zidurile Khivei din balconul pensiunii Meros

Traversarea marelui desert rosu (Kyzylkum pre numele lui), vreo 500 de km, a fost lunga (vreo 6 ore), si cred ca as putea sa-i multumesc soferului pentru raceala cu care m-am captusit pe acele meleaguri, intrucat mergea cu geamurile deschise si era super curent in masina. Eram imbracat cu camasa, hanorac, sapca, si gluga trasa peste cap, si tot imi vajaiau urechile. Cand faceam cate un popas, in 30 de secunde eram plin de transpiratie - ce vreti, desert, temperaturi corespunzatoare...

Ar fi de mentionat ca o parte din drum este autostrada (sa fie vreo suta-doua de km??), iar in rest o sosea praf si pulbere. Ce le-o fi trebuind autostrada prin desert, nu prea stiu... Or fi avand si ei Bechtel-ul lor, probabil...

Poze pe drum

Am ajuns la Buhara pe la 4 dupa-amiaza, si am nimerit intr-un oras ca in desenele animate. Hostelul nostru (Nasruddin Navruz) este chiar in inima orasului, langa un parculet, Lyabi-Hauz, unde e o placere sa stai si sa privesti de jur imprejur, atat la cladiri, dar mai ales la lumea care trece pe acolo.

Poze Lyabi-Hauz

De acolo am purces catre vest, trecand prin bazare, moschei, medrese, etc., ajungand pana la fortareata (Ark - construita prin secolul 5 dupa Hristos), facuta praf de rusi cand au cucerit orasul, prin 1920, si partial reconstruita. De mentionat un impresionant minaret de 47m inaltime, Kalon pre numele lui, construit prin 1127, care se pare ca nu l-a lasat rece nici macar pe Genghis Han: atunci cand marele razboinic a cucerit orasul (si, respectiv, l-a ras de pe fata pamantului), a ordonat ca nimeni sa nu se atinga de acest monument.

La intoarcere de la Ark, trecand pe langa nenumaratii vanzatori de suveniruri, ace-brice-si-carice, am fost impresionati de cunostintele lor de limbi straine, in care ii imbiau pe turisti sa achizitioneze produse. Exemplu: trece o batrana doamna pe langa o localnica, si este intrebata "where you from, lady?" "Germany", "ah, sehr gut, guten Abend, wunschen Sie kaufen bla bla bla". Sau, o alta vanzatoare, inconjurata de un grup de doamne din Spania, le ciripea intr-una pe limba lui Cervantes : "Mira, senora, muy bonita, bla bla bla". :) Prinzandu-i privirea, i-am facut un semn cu ochiul, mi-a zambit si mi-a intors clipirea...

Seara am tras la un restaurant pe langa Lyabi-Hauz, unde ne-am simtit ca pe litoralul romanesc la Eforie Nord (ma rog, impresia noastra despre cum ar arata litoralul romanesc la Eforie Nord, caci nu ne-am bucurat de ocazia de a-l gusta pe propria piele): muzica, dans si voie buna. Orchestra restaurantului a bagat la greu hiturile anilor '80, in special cele italiene, dar a tras si niste manele care au ridicat lumea de la mese, si dai cu hore si asa mai departe. Cand am planificat excursia, nici prin cap nu ne trecea ca in Uzbekistan am putea gasi asa ceva...

Inapoi - Ziua 3  - Elliq Qala
Continuare - Ziua 5 - Buhara