O primblare la munti

Deh, ce sa faci intr-o dupa-amiaza splendida de sfarsit de octombrie, cand soarele te imbie sa iesi din casa?! O primblare la munti, vorba lui Alecsandri (faina'i relatarea lui, dealtfel...).

Si ce-ar putea fi mai potrivit pentru a admira culorile toamnei decat o tura lejera prin Cozia, atat de lejera incat sa urci doar vreo 2-3 ceasuri, ca pentru lenesi, de la Manastirea Turnu pana la Manastirea Stanisoara (cu aceasta ne mai intalnisem prin primavara, ca punct de pornire catre Cabana Cozia). Doar vreo 3-400 metri diferenta de altitudine...

Uzbekistan - Ziua 8 - Samarkand si retur acasa

In sfarsit, ziua in care vom admira marile atractii din Samarkand. Dupe care vom merge acasa, la Bucuresti!!!

Incepem cu Registan, acest magnific complex ridicat initial de Ulugh-Beg pe la 1400 si ceva, apoi revizuit de un alt conducator pe la 1600, intr-o alta perioada de glorie a orasului. Inscris pe lista UNESCO. A fost restaurat extensiv, inclusiv prin ridicarea unui dom pe una dintre constructii, caci, hei, se potrivea cu clima si ambientul, nu-i asa? (criticii restaurarii au alta parere...). Oricum, am vazut cateva fotografii cu aspectul inainte de restaurare, si mi se pare ca istoricii/arheologii/restul gastii au facut o treaba magnifica. Ansamblul era praf si pulbere inainte de restaurare, superbele fatade erau cazute, minaretele atarnau gata sa pice la primul cutremur, si asa mai departe. Basca domul respectiv, care lipsea cu desavarsire... Cine e curios caseste mai multe aici.

poze inainte de restaurare

Uzbekistan - Ziua 7 - Samarkand si Shahrisabz

Dis-de-dimineata plecam prin orasul nou, scopul nostru fiind sa schimbam niste dolari si sa luam bilete de tren catre Taskent. Traversam o zona de parcuri foarte placuta si alta foarte ruseasca, un pic chiar sovietica pe alocuri, si ajungem la bazar/piata.

Uzbekistan - Ziua 6 - Samarkand

Ne trezim la 5.30. Trenul pleaca la ora 8.05, insa trebuie sa fim acolo pentru inregistrare la ora 7-7.30 (T. protesteaza, zicand ca nu ar fi chiar asa, dar eu sunt nazist ca de obicei si o luam din loc pe la 6.05). Gara este in alt oras de fapt, si ajungem acolo pe la 7. Suntem singuri in tren, deocamdata, dar vagonul se umple pana pe la 7.30. Ultimii calatori apar cu vreun sfert de ora inainte de plecare. O luam din loc, si dorm o mare parte din drum.

La Samarkand ajungem in vreo 3 ceasuri; admiram, pe linia de langa trenul nostru, trenul de mare viteza Afrosyob, care parcurge drumul spre Taskent in doua ore (fata de trenul obisnuit, care ajunge acolo in trei ore jumate).

Uzbekistan - Ziua 5 - Buhara

Daca tot vazusem deja ieri principalele atractii din Buhara, am zis sa o luam usor si sa respiram atmosfera orasului. Asa ca plecam spre est, spre un mare mausoleu al lor, al protectorului orasului, Bakhautdin Naqshband, un foarte important centru al sufismului.

Pe drum, ne oprim la o agentie de turism pentru a cumpara bilete de tren spre Samarkand. Doua duduite simpatice ne verifica pasapoartele si ne emit biletele (cu nume, prenume si asa mai departe). In cele 15 minute cat dureaza toata povestea, T. rasfoieste febril ghidul Lonely Planet ca si cum ar fi sfarsitul lumii. Plecam de acolo, spre statia de autobuz spre mausoleu, unde T. imi cere inca o data ghidul, sa verifice ceva. Caut in buzunarul mijlociu al rucsacului, unde il tin de obicei, nu e acolo. Caut in buzunarul mare, nu e nici acolo. Zic: "pai, nu e la tine?!" Cauta si el prin tot bagajul, nu il gaseste. Mai caut o data, apoi zic: "Fuck! l-om fi uitat la agentie. Hai inapoi!". Ne intoarcem spre agentie, si, de pe trotuarul de vis-a-vis, le vedem pe cele doua domnisoare cum inchid biroul si se cara. Imi creste nivelul de adrenalina, zic: "bre, alea pleaca! suntem morti fara ghid!" si o rup la fuga, traversez printre masini urmat de T., si le interceptez pe cele doua. Le explicam ca am uitat cartea in magazin, se uita plictisite la noi si una dintre ele accepta sa se intoarca agale in birou. Acolo, ghidul nicaieri. Cautam din nou in rucsaci: buzunarul mare, buzunarul mijlociu, T. la fel. Nimic. La care, tipa, sictirita, imi indica buzunarul mic al rucsacului meu. Of, Doamne, cartea e acolo! Nici macar nu imi inchipuisem ca ar putea incapea in acel buzunaras unde tin doar telefoanele si servetelele...

In fine, ne intoarcem in statia de autobuz. Luam o masina, ne asezam langa sofer. Urca o duduie cu un copil in brate. T. ii ofera locul, ea refuza. Eu ii fac semn sa aseze copilul pe genunchii mei, si in cinci secunde ma trezesc cu un pui de uzbec in brate. Pui care se misca, se agita, dar zambeste si se simte bine in bratele mele! T. face repede o poza - e poza excursiei! Tipa coboara cateva statii mai incolo, neuitand sa spuna "Thank you!"

Apoi vizitam mausoleul.

Si apoi ne intoarcem in oras, vedem un fel de talcioc, si apoi un parc. Si putem trage concluzia ca am incercat si placerea de a fi calatorit cu mijloacele locale, acea placere despre care T. si frantuzoaica povesteau la Khiva.

Apoi tragem sa mancam undeva, si ne reintalnim cu frantuzoaica. Mai ardem cateva impresii, si fiecare o ia pe drumul sau. Ea urmeaza sa mai stea o zi in Buhara, noi plecam maine la Samarkand.

Inapoi - Ziua 4 - spre Buhara si acolo
Continuare - Ziua 6 - Samarkand

Uzbekistan - Ziua 4 - spre Buhara si acolo

Eh, aici am avut o mare disputa cu T. In tandem cu frantuzoaica, imi explicau cum ca placerea calatoriei include si cautarea unor mijloace de transport, fuga dintr-o parte intr-alta a orasului cautand autogara potrivita, si parcursul in autobuz alaturi de localnici. In principiu sunt de acord cu aceasta abordare, insa ideea de a traversa un desert vreme de 10 ore inghesuit intr-un microbuz nu prea intra in vederile mele. Intr-un final mi-au acceptat punctul de vedere, ajutat fiind si de faptul ca pentru planul lor ar fi trebuit sa fim in Urghenci la ora 7 dimineata (35 de km mai incolo de Khiva) ca sa gasim locuri in respectivul auto-ceva, Dumnezeu stiind unde s-ar fi gasit.

Desigur, planificarea nu a decurs fara emotii. Il convinsesem pe T. sa mergem cu un localnic la Buhara (100$) abia spre seara, cand perspectivele de a-l gasi pe acel baiat erau cam mici. In ultima clipa, gazda ne-a rezolvat o masina. Cred ca in plin sezon lucrurile chiar trebuie aranjate din timp.

Zidurile Khivei din balconul pensiunii Meros

Traversarea marelui desert rosu (Kyzylkum pre numele lui), vreo 500 de km, a fost lunga (vreo 6 ore), si cred ca as putea sa-i multumesc soferului pentru raceala cu care m-am captusit pe acele meleaguri, intrucat mergea cu geamurile deschise si era super curent in masina. Eram imbracat cu camasa, hanorac, sapca, si gluga trasa peste cap, si tot imi vajaiau urechile. Cand faceam cate un popas, in 30 de secunde eram plin de transpiratie - ce vreti, desert, temperaturi corespunzatoare...

Ar fi de mentionat ca o parte din drum este autostrada (sa fie vreo suta-doua de km??), iar in rest o sosea praf si pulbere. Ce le-o fi trebuind autostrada prin desert, nu prea stiu... Or fi avand si ei Bechtel-ul lor, probabil...

Poze pe drum

Am ajuns la Buhara pe la 4 dupa-amiaza, si am nimerit intr-un oras ca in desenele animate. Hostelul nostru (Nasruddin Navruz) este chiar in inima orasului, langa un parculet, Lyabi-Hauz, unde e o placere sa stai si sa privesti de jur imprejur, atat la cladiri, dar mai ales la lumea care trece pe acolo.

Poze Lyabi-Hauz

De acolo am purces catre vest, trecand prin bazare, moschei, medrese, etc., ajungand pana la fortareata (Ark - construita prin secolul 5 dupa Hristos), facuta praf de rusi cand au cucerit orasul, prin 1920, si partial reconstruita. De mentionat un impresionant minaret de 47m inaltime, Kalon pre numele lui, construit prin 1127, care se pare ca nu l-a lasat rece nici macar pe Genghis Han: atunci cand marele razboinic a cucerit orasul (si, respectiv, l-a ras de pe fata pamantului), a ordonat ca nimeni sa nu se atinga de acest monument.

La intoarcere de la Ark, trecand pe langa nenumaratii vanzatori de suveniruri, ace-brice-si-carice, am fost impresionati de cunostintele lor de limbi straine, in care ii imbiau pe turisti sa achizitioneze produse. Exemplu: trece o batrana doamna pe langa o localnica, si este intrebata "where you from, lady?" "Germany", "ah, sehr gut, guten Abend, wunschen Sie kaufen bla bla bla". Sau, o alta vanzatoare, inconjurata de un grup de doamne din Spania, le ciripea intr-una pe limba lui Cervantes : "Mira, senora, muy bonita, bla bla bla". :) Prinzandu-i privirea, i-am facut un semn cu ochiul, mi-a zambit si mi-a intors clipirea...

Seara am tras la un restaurant pe langa Lyabi-Hauz, unde ne-am simtit ca pe litoralul romanesc la Eforie Nord (ma rog, impresia noastra despre cum ar arata litoralul romanesc la Eforie Nord, caci nu ne-am bucurat de ocazia de a-l gusta pe propria piele): muzica, dans si voie buna. Orchestra restaurantului a bagat la greu hiturile anilor '80, in special cele italiene, dar a tras si niste manele care au ridicat lumea de la mese, si dai cu hore si asa mai departe. Cand am planificat excursia, nici prin cap nu ne trecea ca in Uzbekistan am putea gasi asa ceva...

Inapoi - Ziua 3  - Elliq Qala
Continuare - Ziua 5 - Buhara