Ziua 8 – Georgia, Davit Gareja si Sighnaghi

Contra modicei sume de 100 de euro, gazda noastra s-a oferit sa ne duca sa vizitam Georgia de Est. Principala destinatie era Davit Gareja, un ansamblu monastic ce cuprinde manastiri (ma rog, mai degraba o multime de chilii sapate in stanca) ce s-a dezvoltat incepand cu secolul 6 e.n., inflorind pe parcursul a cateva sute de ani, facut praf de prima invazie mongola in 1265, revitalizat ulterior, refacut praf (hmm, ce constructie lingvistica :) ) de mongoli (de aceasta data prin vointa lui Timur) pe la granita dintre secolele 14-15, inca o data adus la viata, si apoi nimicit in 1615 de trupele persane ale lui Shah Abbas (oare ce-or fi avut cu aceste teritorii?! probabil luptele interminabile cu Imperiul Otoman, care aveau loc mai ales in aceste teritorii  situate departe atat fata de Istanbul cat si fata de Ispahan, capitalele celor doua mari imperii). In prezent se mai gasesc acolo doua manastiri, Lavra, repopulata in zilele noastre, si Udabno, acea insiruire de chilii, pe coasta unui munte, despre care am pomenit mai sus.

View Larger Map

Drumul din Tbilisi a fost ok in prima parte, pe soseaua nationala, apoi am trecut pe niste drumuri praf si pulbere, catre mijlocul pustiului.

Surprinzator, sau poate nu, o o turma de oi pe plaiuri...

Aproape de destinatie, am trecut printr-un sat numit Udabno, creat de sovietici pentru exploatarea petrolului, o intreprindere care s-a dovedit lipsita de rezultate... Se pare ca exista un film, Udabno, de prin 1933, facut de sovietici, insa nu am habar daca are vreo legatura cu locul (hmm, de investigat in viitor...).

Apoi drumul chiar devine un fel de poteca pentru masini...

 ... si pe ultimii kilometri e doar pamant...

Soferul nostru nu se omora cu ocolitul gropilor, nici macar atunci cand era atent la drum, intre doua conversatii telefonice sau sms-uri, iar masina parea sa se desfaca in bucati. Din cand in cand aceasta dadea cu burta de pamant, momente in care tipul pufnea nemultumit.

Despre peisajul lunar las pozele sa vorbeasca...

La manastiri, garla de pelerini si elevi in excursie, abia am gasit unde sa parcam.

Lavra

M-a amuzat jocul copiilor, care se perindau prin trei grote, urcand printr-una, ajungand in a doua, si sarind in a treia. Imi amintea de papagalii de acasa.

De la Lavra am urcat spre muchia montana pe a carei celeilate parti se gaseste celalalt complex monastic, cu chiliile sale sapate in munte. Atentie mare, cica primavara colcaie de vipere veninoase!

Privelisti din varf spre Azerbaijan.

Este interesant ce am descoperit ulterior: cica teritoriul este disputat de Georgia (care zice ca e loc sfant pentru ei si asa mai departe) si Azerbaijan (care spune ca este pozitie strategica de unde Georgia poate sa ii atace). Atace ca sa ce?! Cu ce?! De ce?! In fine, locul era cat se poate de pasnic si nici habar nu aveam cand am ajuns acolo despre asemenea probleme...

La retur, pe acelasi drum, am trecut din nou prin satul Udabno. Desi fotografiile de mai jos arata case parasite, sa stiti ca prin sat am vazut si locuitori (!!!).

Din drumul principal am continuat sa mergem spre est, spre Sighnaghi, un foarte placut orasel in prezent, fosta capitala a unuia dintre regatele georgiene prin secolul 18, a unui mare rege georgian, Erakle II, care a incercat sa iasa din sfera de influenta persana cautand ajutorul Rusiei, luptand zeci de ani in proces... La putin timp dupa moartea lui, ironia sortii, Rusia a anexat Georgia.

Inainte sa intram in Sighnaghi, am mers la manastirea unde este ingropata Sf. Nino, cea care a crestinat Georgia, prin secolul 3.

Mareti copaci despre care mi s-a spus ca ar fi cedri (hmm, ciudat oarecum, intrucat cedrii cica ar avea ramurile orizontale – poate ma ajuta vreun cititor...).

Sighnaghi, vazut de pe sosea.

In Sighnaghi.

Apoi, retur la Tbilisi, si la o alta delicatesa locala, hinkali (un fel de aluat fiert, umplut cu carne sau ciuperci sau ceva-greu-de-precizat-ce...