Ziua 2 - Glacier Express
La capitolul " Turism", Elveția dă clasă multor altor țări, poate tuturor. Printre altele, oferă câteva trasee turistice speciale pe calea ferată, operate de diverse companii, care pun la dispoziție trenuri speciale, cu acoperiș semi-panoramic, și servicii suplimentare (bar-restaurant) care vin cu un pachet ce se insinuează subtil în buzunarul turiștilor.
Bernina Express.
Glacier Express.
GoldenPass Express.
Gotthard Panorama Express.
Luzern–Interlaken Express.
Există și un mare tur, care te învârte prin toată țara, cum ar fi cel de mai jos:
Day 2 – GoldenPass Line panorama train from Interlaken to Montreux
Day 3 – Train from Montreux to Zermatt
Day 4 – Glacier Express from Zermatt to St Mortiz
Day 5 – Bernina Express from St Moritz to Tirano, then bus to Lugano.
Day 6 – Train from Lugano to Flüelen, then boat cruise to Lucerne
Day 7 – return by train to your airport or starting point
Bun, deci noi mergem pe Glacier Express. Pleaca de la St. Moritz în est, urca spre Chur, apoi cotește spre vest, sud-vest, urcă la Andermatt (peste 2000m), și coboară domol prin Brig și Visp către Zermatt. Se pare că ultima porțiune este cu autobuzul, Zermatt fiind o localitate fără acces de alt fel.
Ajungem la Chur. Poate dacă o gândeam mai bine, veneam aici din prima seară. Un orășel super simpatic, cu urme medievale suficiente, unde sigur am fi apreciat o seară. Eh, un prânz e tot ce prindem, apoi luăm Glacier Express, pe ruta de mijloc (el plecând de la St. Moritz pană la Zermatt, la poalele Matterhornului), cam 4-5 ore din totalul de 8-9 ore. Suficient pentru a admira Alpii, și pentru a traversa punctul maxim de altitudine - la 2000+ de metri. Au schimbat și locomotiva pentru asta, au trecut la una cu cremaliera - adică cu roți dințate care mușcă din calea ferată special amenajată, pentru urcare și coborâre.
Trenul e fiță, suntem într-un vagon unde aproape toate locurile sunt ocupate de un grup de seniori anglo-saxoni, care savurează specialități locale - mâncăruri și băuturi… Sincer, nu regret că am luat deja prânzul la Chur, și ne liniștim setea cu o bere / un vin.
Ne oprim la Brig. Oricum, Glacier Express se intrerupea la Brig, datorită unor defecțiuni pe linie mai departe, iar călătorii spre Zermatt erau îmbarcați în autocare.
Brig arată bine, semnele medievale sunt acolo, și în zona centrală e agitație mare, o trupă animă oaspeții de la restaurantele din zona, ceea ce mă face sa mă gândesc că mai bine oprești în asemenea orășele unde seara poți savura ceva local, decât în mari aglomerații urbane (deci, nu era mai bine dacă dormeam la Chur?!).
Seara dezbatem iar ce facem mai departe. Planuri, planuri, planuri. Și unde să dormim. Remarcăm ca unele destinații sunt obscen de scumpe - ne așteptăm deja de la Zermatt, dinainte de plecare - 500 euro / noapte. Investigăm alte posibile destinații - Gstaad - e cam pe acolo cu Zermatt :). La finalul zilei facem planul pentru următoarele două zile: urcăm la 3000m la Glacier 3000 ziua următoare, apoi dormim la Berna și în ultima zi ne facem de cap la Berna și (insist eu) la Solothurn, orășel proclamat de către Lonely Planet drept cel mai mișto oraș baroc din Elveția.
Gara Zürich
Drumul spre Chur - la început pe malul Lacului Zurich
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu