7 iun. 2025

Italia - Veneto - Inceput si sfarsit

Caut și găsesc oferte bune de avion și reiau ideea de a vizita Veneția. Poate trei zile / doua nopți?

Mă consult cu prieteni care au fost pe acolo, și primesc opinii convergente negative: "ce faci trei zile acolo?!", "o zi e mai mult decât suficientă", "am fost de doua ori și nu a fost cine-stie-ce", "am fost o zi acum cinspe ani și nu mai tin minte nimic în afara de o mare plictiseala", șamd. Așa ca regândesc traseul excursiei de patru zile, și las o singura zi la Veneția, și mă învârt prin regiune restul timpului. 

Mai îl intreb și pe chatGPT (o fi o "ea"?!)… Care îmi spune ca e minunat ca vreau la Veneția, și îmi face un traseu de o zi pe acolo… ii cer sa merg și la Murano, o înghesuie și pe aceea… Dimineața, înainte de a mă întoarce la Veneția, la piața San Marco, și îmi propune sa stau acolo o ora jumate. 

Eh, ceea ce s-a întâmplat de fapt a fost ca am stat cinci ore jumate în piața San Marco (la Palatul Dogilor, Basilica San Marco și Clopotnita), dintre care o ultima jumatate de ora pe esplanada bisericii, ascultând o muzica în surdina de la o cafenea de prin zona, printre turiștii care se relaxau acolo, și gândindu-ma (sau simțindu-ma) "ce frumoasa e viața și ce bucurie poate fi sa te afli în acest loc!". 

Pe bune?! Plictiseala în Veneția?! serios?! trebuie niște circumstanțe care au existat ca sa spui așa ceva… :)

Un mic regret ca nu am luat o cazare de o noapte în Veneția, aș fi savurat o seara în piața San Marco, cu poate mai multa liniște și mai putini turiști, și o a doua zi prin Murano / Burano / alte insule, și pe la Arsenal sa văd o galera venețiană, și poate încă trei biserici… Eh, material pentru data viitoare…

Ce am făcut atâtea ore pe acolo? pai, juma' de ora în clopotnita, admirând orașul de la înălțime, în toate cele patru puncte cardinale. Apoi un tur de vreo ora-jumate prin secretele Palatului Dogilor, urmat de inca o ora și ceva prin traseul principal, apoi lunch, și o ora jumate în Basilica. Prima gura căscată la Pala d'Oro, o opera de arta indescriptibila de către mine, și apoi la mozaicurile de pe tavane (circa sunt 8.500 de metri pătrați). Și, cum ziceam mai sus, ieșirea pe esplanada bazilicii, formidabila. 

In schimb, m-am scos cu celelalte locuri, unde poate nu as mai fi ajuns - nu in toate, cu siguranta... Padova - asa-si-asa, Vicenza - o surpriza si o placere, Asolo - o dorinta de a vedea asemenea locuri cat mai des, Conegliano - o foame (la propriu, era ora 16 si eram lesinat de foame) transformata (dupa doua sendvisuri) intr-o imensa curiozitate de a vedea ce urmeaza pe un traseu despre care nu stiusem nimic dinainte...


Aș face aici un top 3 sau top 6 sau top 7 cu ce am văzut:

- Basilica San Marco, Veneția 

- Satul Asolo - inscris in "Piu Belli Borghi d'Italia"

- Teatrul Olimpico din Vicenza

- Podul din Bassano del Grappa

- Traseul pietonal istoric din Conegliano

- Catedrala Sf. Anton din Padova

- Piața Senioriala din Treviso si fantana cu statuia din care curgea vin

Astfel:

- Basilica San Marco, Veneția 






- Satul Asolo - inscris in "Piu Belli Borghi d'Italia"






- Teatrul Olimpico din Vicenza



- Podul din Bassano del Grappa






- Traseul pietonal istoric din Conegliano






- Catedrala Sf. Anton din Padova






- Piața Senioriala din Treviso si fantana cu statuia din care curgea vin






6 iun. 2025

Italia - Veneto - Ziua 4 - Asolo - Conegliano - Treviso

Vineri

Asolo
Miros de flori - mâna maicii domnului si altele

Un loc demn de includerea sa pe lista celor mai frumoase sate din Italia. O piața centrala cu restaurante si baruri, o mică cetate in ruina pe dealul de deasupra, un castel lângă piața centrala, si câteva alei care pleacă asemeni spițelor unei roți. Perfect pentru a lua un mic dejun si a petrece 1-2 ore pe acolo. Jubilez. Probabil ajuta si micul dejun.















Parasind centrul, in drum spre cetatea din varf de deal...

Gresind drumul
Regasindu-l pe cel corect...

Cetatea care e deschisa publicului doar sambata, duminica, si in sarbatorile legale...










Vederi din castelul din centru











Vila Freya, unde a locuit o celebra exploratoare britanica, unadintre primele vizitatoare a Orientului Mijlociu - Freya Madeline Stark





Apoi ajung la Conegliano. Derulează la poze.

După câteva ore de așteptat autobuze in soare si plimbat pe drumurile Italiei de nord, intru in oraș pe la trei jumate, cu moralul destul de scăzut, undeva la nivelul glicemiei, probabil. Îmi pare un oraș modern, cu multe blocuri șamd, iar doamna de la Biroul de Informații îmi confirma ca restaurantele deschid după ora 19… dar, zice ea, sa urc pe deal, la cetate, unde restaurantul e deschis. Si durează doar vreun sfert de ora sa ajung acolo. Ok, șerpuiesc încetișor încolo, pe un drum cu trei serpentine mari, si aflu ca da, e deschis, dar nu pentru mâncare :) adică gătită, dar doua sendvișuri si o cola îmi ridica suficient moralul ca sa ma mai învârt prin oraș vreo doua ore, mai ales după ce descopăr un traseu care il poartă pe călător prin tot centrul istoric. Care nu este deloc de neglijat, mai ales datorită panourilor explicative (24) care te poartă prin cele mai importante momente si locuri.

Pe acolo: castel, ziduri, palate, catedrala, etc

































Firul calauzitor de-a lungul celor 24 de puncte cheie

































Conegliano
Teii
Regatul lombardo- venețian??

Tehnicalitățile. Pai, probabil un localnic navetist se descurca asemeni peștelui prin apa, dar un turist neinformat - mai greu. Întâi m-am gândit ca probabil aceste localități sunt legate cu linii de autobuz, dar informațiile au fost confuze. ChatGPT mi-a dat niște idei, care s-au dovedit a fi fantastice in prima faza dar cu foarte multe erori la fața locului. In fine. Google Maps s- dovedit a fi mai precis, deși eu eram circumspect după sugestiile din noiembrie anul trecut din Puglia. Ori a mai evoluat, ori e sezon turistic si autobuzele sunt acolo :)
Iar aplicația operatorului local e dezastru. Probabil de aceea are si rating de 2,4.

Idea e ca in vreme ce legăturile pe calea ferată sunt excelente ( acolo unde exista, sunt multe trenuri pe zi sau pe ora), cu autobuzele e mai greu, sunt rare, pe segmente de trafic nu neaparat aliniate intereselor turistice, si nu cu conexiuni ideale.

La Asolo ajungi din drumul Bassano del Grappa - Treviso, dar cobori undeva ( ca’vescovo) si o iei pe jos juma de ora, in ușoară urcare, pe sosea, fără trotuar. Nu e ideal. Ca sa zic așa. Am avut norocul puiului de cuc si m-a luat imediat ce am început drumul acel minibus pe care il așteptasem cinspe minute in stație, unde citisem pe un stâlp ca are un program. :).



Bai tata, bai!! Superb pe la Asolo pe acolo!!! satul,cu piata centrala, cu mesele cu fete de masa in doua culori, etc. cu mancarea de acolo! ehe!!!

Iar la întoarcerea din Asolo am mers pe jos pana la stația de autobuz. Poate merita sa încerc autostopul, dar era o zi frumoasa si aveam chef de plimbare - 2 km. Doar, cum spuneam, pe sosea, fără trotuar.

Si am stat in stație aproape o ora, am luat autobuzul spre Montebelluna, unde am încercat sa iau bilet de la ghișeu - închis pentru pauza de masa, sau de pe net - trebuia sa instalez aplicația, sa ma inregistrez, si sa primesc sms de confirmare a înregistrării- aici m-am blocat de trei ori cu doua numere de telefon. In fine. Am luat bilet de la șofer, si a fost mai ieftin - 5€ fata de 5,20€ pe aplicație. Oh well.
Din conegliano - tren la fiecare zece minute spre Treviso, 3,95€. Parfum.




Seara in Treviso, încerc iar sa iau bilet de autobuz pentru aeroport. La venire am scanat un cod pe un panou in aeroport, si de acolo o pagina de internet m-a dus undeva unde am plătit 5€ si gata. Acum nu mai merge așa. Trebuie sa instalez aplicația, care nu ma lasă sa ma înregistrez (aceeași de mai devreme) așa ca o sa văd dimi cu șoferul. 🤷‍♂️🙏