Deci aveam Samarkand, capitala imperiului lui Timur Lenk (aproximativ pe la 1380-1400), aveam Buhara (mare capitala de hanat), adica deja doua orase de pe Drumul Matasii. Aveam desert (Kyzylkum), aveam o mare aproape secata (Aral), aveam o fosta tara sovietica (RSS Uzbekistan), cu oamenii si mentalitaile de pe acolo, deci ce ne-ar mai fi trebuit? La drum, tovarasi! Si astfel sper sa raspund la intrebarea "ce dracu cautai pe acolo?!?!".
Cam asta a fost in mintea mea cand am decis sa merg pe acele meleaguri. Ce-am gasit de fapt acolo? Pai, in primul rand, o lume altfel decat cea pe care o cunosteam aici, acasa, dar totusi cu foarte multe asemanari. Mai ales cu Romania lui Ceasca. Din pacate... Dar cu oameni optimisti, care se descurca asa cum pot. Pana la urma, este tara care il revendica pe Nastratin Hogea (la Buhara), acest izvor de intelepciune.
Iar in al doilea rand, o tara foarte placuta. Sau placubila (vorba artistului roman - e iubibila)...
In al treilea rand, foarte turistica. Neasteptat, dealtfel, mai ales avand in vedere ca fusesem deja in Iran, Georgia si Armenia, care, impreuna, abia daca aduna un sfert sau nici macar atat din turistii din Uzbekistan. E drept ca majoritatea sunt grupuri organizate, mai ales seniori. Dar multi, multi, multi. Calatori pe cont propriu, ca noi, sunt relativ putini.
In fine. Am umblat pe acolo vreo 8 zile. Calatorii gasesc doua variante de traseu. Cea mai la indemana este sa iei avionul de la Taskent spre Urghenci, si sa te intorci de acolo spre Taskent, via Hiva (Khiva), Buhara, Samarkand. Acesta traseu iti lasa libertatea de a sta in fiecare oras atat cat iti place, si sa pleci cand simti momentul. Cealalta varianta este sa pleci din Taskent cu trenul sau masina spre Samarkand, si asa mai departe, spre vest. Este traseul ales in special de catre cei care merg mai departe, prin Turkmenistan, spre Iran sau Azerbaijan.
Noi am ales prima varianta. Am ajuns sambata dimineata in Taskent (marcat cu "E" pe harta de mai jos), am ars-o pe acolo ziua intreaga, apoi, duminica, am ajuns la Urghenci, de acolo la Khiva (A). Am petrecut o zi intreaga la Khiva, apoi, luni, ne-am plimbat pe la ruinele cetatilor dimprejur (Eliiq Qala). Marti am mers la Buhara (B), unde am stat doua zile. Ultimele trei zile le-am petrecut la Samarkand (C) si imprejurimi (Shahrisabz adica - punctul D pe harta).
View Larger Map
Nu am ajuns, din pacate, pe la Marea Aral. Era in afara traseului, si ne-ar fi costat inca vreo doua, sau poate chiar trei zile. Nu am ajuns nici in extremitatea estica, in Valea Ferghana, alt loc ce poate ca ar trezi interesul calatorului dornic sa mearga pe carari putin umblate de turisti. Cred ca ambele destinatii merita vazute, insa noi am stat destul de prost cu timpul si nu ni le-am permis. Poate, daca distribuiam mai atent zilele... Cred ca puteam inghesui una dintre cele doua, insa cam la limita. Oricum, contactul cu oamenii locurilor a rasplatit cu varf si indesat cele opt zile alocate...
Cateva fotografii semnificative pentru meleagurile alese:
Poza excursiei: eu cu un pui de uzbec in brate
Tashkent, statuia lui Timur
Khiva (se citeste Hiva)
Elliq Qala
Desertul rosu (Kyzylkum)
Bukhara (se citeste Buhara)
Samarkand
Shahrisabz
Detalii tehnice: in primul rand, viza. Este dificil si nu prea de obtinut. Iti trebuie o invitatie. Daca nu ai pe cineva pe acolo, te poti descurca cu o invitatie trimisa de o agentie de turism. Noi am incercat cu 6 (sase) agentii, si doar una ne-a ajutat fara obligatii din partea noastra (adica fara sa luam vreun tur organizat de ei), si anume Stantours - David Berghof (gasiti detalii pe Lonely Planet, ghidul nostru cel de toate zilele), pana cand se va fi saturat si el sa ajute turisti fara sa ii iasa mare lucru la faza asta.
In al doilea rand: totul e negociabil in aceasta tara. E drept, unele nu sunt (exemplu: turul Elliq Qala, 50$, indiferent de hotelul din Khiva unde il antamezi). In schimb, intrari la muzee - doar trebuie sa ceri "discount, please??" (cat o mai tine...). Ca sa nu mai vorbesc de bazare, de unde pleci cu sentimentul ca ai fost furat pe fatza, desi ai obtinut o reducere de 70% fata de pretul cerut initial...
In al treilea rand: e o tara destul de scumpa, in raport cu asteptarile, desigur (hey, nu e Europa de Vest, dar o bere tot costa 3 dolari in carciuma). Adica, ai spune ca in acel indepartat Orient, preturile ar trebui sa fie cu mult sub Europa de Est (ma gandesc, raportat la ce am intalnit in Iran, Georgia si Armenia). Si chiar sunt, dar, din pacate, doar pentru localnici (ma rog, nu stiu cat costa berea pentru ei). Pentru turisti, in schimb, se duc la ceruri (din nou, in raport cu asteptarile). De exemplu, biletul de intrare la un muzeu poate fi 400-600 Sum (moneda locala - aproximativ 15 centi dolar US) pentru localnici, insa 6000 Sum pentru straini (ceva mai mult de 2 dolari). Poate ca nu e mare lucru sa dai 2 dolari, insa se aduna, mai ales in Samarkand, unde ai senzatia ca cineva trage la manete de o masina de taxat - kasheen kasheen (Money, vorba lui Pink Floyd)... In concluzie, evident nu este Tailanda sau Seychelles, dar e net mai scumpa decat Bulgaria. Reiterez ideea: pentru turisti, desigur.
Ar mai fi de adaugat ca este totusi un stat dictatorial (dupa standardele occidentale), cu tot ce deriva de aici (militie, Securitate, etc). O gramada de hartii pe care trebuie sa le cari cu tine aproape tot timpul: declaratia de bunuri/bani la intrare, formulare de cazare pe unde ajungi, etc. Este interesant ca la plecare nu ne-au cerut adeverintele de cazare (ne-au solicitat doar documentele cu privire la bunurile si banii avute la intrare), insa cred ca este preferabil sa ai toate hartiile in ordine.
Ah, si un alt sfat practic: daca aveti ocazia, luati o cartela telefonica de la o companie din Uzbekistan. Se poate obtine doar de la sediul central al companiei in Taskent, cu pasaport si asa mai departe, dar va reduce semnificativ costurile de comunicatie, in special pentru cele locale.
Alt sfat practic: luati dolari cu voi. Cursul oficial cand am mers noi era cam 2.180 sum pt 1 USD, insa pe piata neagra (la orice bazar adica) facea cam 2.600-2.700 sum pentru un dolar. Si, mare atentie, baietii de acolo accepta doar bancnote noi-noute, stralucitoare si fosnitoare. Daca bancnota este cam mototolita sau, Doamne-fereste, patata, cursul scade brusc spre 2.000 sum pt dolar. Daca din greseala nu aveti bancnote corespunzatoare, puteti extrage de la bancomatele Asaka Bank, in marile orase. In ceea ce priveste Euro, nu prea il apreciaza. Cursul oficial este pe la 2.800 sum pt 1 EUR, iar pe piata neagra face intre 3.000 si 3.300, dar nu va bazati pe el. Pur si simplu le plac dolarii.
Eh, si un sfat final: atentie la notele de plata de la restaurante. Le umfla asa cum umfla Baronul Münhausen balonul. Noi am cerut in repetate randuri detalierea notei de plata, dar nu am primit-o niciodata, si daca la inceput nu am remarcat nimic ciudat (crezand ca restul de plata fata de felurile principale era dat de extras-uri - gen ceai, salate, paine, etc), la final am primit confirmarea unui localnic ca nota era umflata in mod voluntar de catre gazde. Nu cat sa dai faliment (cativa dolari de fapt), dar vorbim de un principiu. Asa ca daca vi se pare ciudata nota de plata, nu lasati bacsis. L-au bifat ei, oricum... :)
Continuare - Ziua 1 - Taskent
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu