Ziua 4 – Armenia, Erevan

Nimic mai adevarat decat ca sa nu judeci ceva dupa prima impresie. Armenia este elocventa in acest sens... 

Prima impresie despre Armenia a fost un pic dezolanta. Un  peisaj superb, de-a lungul unui rau, prin vai si chei (nu prin Bucegii mei, ci prin canionul Debed), insa dublat la tot pasul de mana omului: foste cetati industriale, colosi de beton la tot pasul, din cand in cand dughene metalice mizerabile... O imagine un pic deprimanta. Denotá saracie, amaraciune, si asa mai departe...

Am oprit la un popas, unde senzatia de saracie si amaraciune s-a amplificat... Un mic restaurant la marginea drumului, o buda nenorocita, etc... Si un superb peisaj natural...

Drumul a continuat sa urce prin podisul Pambak (este posibil sa gresesc niste denumiri geografice, dar cine se uita pe o harta (in masura in care ii pasa ;) ) va intelege la ce ma refer), pe la 2000 de metri altitudine (la un moment dat gps-ul arata chiar 2124m). Acolo am oprit pentru alimentarea autovehiculului. O statie amarata, din nou, spre deosebire de statiile din Georgia, (frumos luminate si cu de toate cele), dar cu peisaje superbe in zare...

... sau nu chiar...

Apoi, pe drum, alte peisaje la 2000 de metri.

Am ajuns intr-un final la autogara din Erevan. Le-am spus tovarasilor de drum “sa nu ne luam dupa aspectul autogarii, toate arata urat...”

In sfarsit, la hostel Envoy, locul de cazare...

... un pic inghesuit, deh...

Apoi, in Erevan, impresia s-a schimbat. Total. Un oras plin de viata, plin de oameni, de agitatie, si de bucurie de a trai (cred). Un oras care te imbie sa iesi din casa, sa te plimbi, sa discuti cu prietenii, sa bei o bere cu ei, sa stai pe o banca, sa te saruti cu persoana iubita, sa o iei in brate, sa-i povestesti ce-si-cum, etc. De mult (si in prea putine locuri) nu am mai vazut atatea perechi tinandu-se in brate si soptindu-si vorbe tainice :).

Orasul are un centru delimitat de o sosea circulara. In interior, sunt alte doua sosele mari care se incruciseaza, cu o alee pietonala in centru. Doua mari piete sunt amplasate la cele doua extreme ale diagonalei cercului: Piata Operei si Piata Republicii. Deasupra lor, in nord, troneaza Cascada – o ampla alee care te urca spre un punct de unde poti vedea tot orasul. Acolo mai este si Monumentul care celebreaza 50 de ani de stapanire sovietica... ma rog, inaugurat la vremea respectiva (prin anii 1960'), cu o denumire corespunzatoare – a 50-a aniversare a Armeniei Sovietice...

deasupra, Opera...

deasupra, oamenii... mai jos, tot oamenii...

Cascada, vazuta de jos...

Alte poze de pe Cascada

Pe acolo erau si foarte multi angajati care pazeau ca nu cumva sa te asezi pe vreo piatra pe unde nu trebuie, sau sa te apropii prea mult de vreo statuie...

Super monumentul

Niste blocuri ciudate, unde nu m-as incumeta sa traiesc...

Erevanul vazut de sus, de pe Cascada

Maica Armeniei

Muntele Ararat

O bisericutza ce a scapat miraculos furiei sovietice, cand oamenii s-au revoltat dupa distrugerea, prin anii 1930, a unei biserici mai mari lipita de ea...

Piata Republicii

Alti oameni...

Moscheea Albastra (restaurata prin amabilitatea Iranului)

Seara am mancat niste chestii traditionale, cu nume dubioase – spre exemplu, eu am servit Tjvjik (se pronunta tâj-vâj-ik, cu â din a :)) ), o delicioasa friptura de miel...