Am plecat cu o cursa Pegasus via Istanbul – Sabiha Gokcen Airport, unde nu prea ai mare lucru de facut, nu au nici macar zona de fumatori (cu exceptia ilegala a toaletelor, unde mereu intra cate unul sa traga o tigara). Am tras la o cafenea, unde am petrecut vreo doua ore in compania unui azer stabilit in Olanda, care mergea in tara natala pentru un eveniment in familie; din discutia cu el a reiesit mai ales admiratia pentru actualul presedinte (care, dupa standardele occidentale, nu este prea democrat) si o vaga animozitate fata de armeni (“acel popor care nu se intelege cu niciun vecin!”) – pentru referinte pe aceasta tema trebuie mentionat conflictul din Nagorno-Karabah dintre Armenia si Azerbaijan, sau amarul gust al armenilor dupa genocidul din Imperiul Otoman din 1915.
Am ajuns la Tbilisi la 3 dimineata, si am fost intampinati la punctul de control pasapoarte cu cate o sticluta de vin – Welcome to Georgia, tara unde se face vin de 7000 de ani (! – hei, unde te mai primeste cineva in felul acesta ?!). De acolo ne-a luat gazda unde urma sa stam (Merab), trecandu-ne in mare viteza printr-un oras adormit dar intens luminat; printre altele am trecut si pe langa o cladire de politie transparenta (sticla peste tot), adica sa vada lumea ce se intampla pe acolo – acum cativa ani intreaga politie, considerata super-corupta, a fost concediata, angajandu-se oameni noi, cu salarii bune, considerati incoruptibili, dar gurile rele spun ca nu se vede ce se intampla in subsol...
La hostel am fost cazati intr-o camera cu zece paturi, unde mai dormeau doi insi. Ne-am culcat pe la 4.30, iar pe la 4.45 a mai venit o gasca de patru scotieni (dupa vorba), beti pulbere, care au dat un recital de vreo 15-20 de minute...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu