Petrec atat de mult timp pe malurile sale (si totusi atat de putin) incat uneori uit ce caut acolo de fapt, si ma pierd... Ajung sa fiu ca cel dintr-o veche poezie (? norvegiana ?? sau indiana ???? - am cautat-o indelung pe net, dar nu o regasesc, este o amintire din copilarie), care se plange ca nu intelege de ce nu are timp sa faca nimic, iar un batran intelept ii raspunde ca aceasta i se intampla intrucat in loc sa se bucure de fiecare lucru/chestie/treaba terminata, el deja o are in minte pe urmatoarea...
Eh, si in aceste zile am re-parcurs o plimbare care mi-a reamintit o buna parte dintre motivele pentru care ador sa fiu in preajma sa... Si care nu sunt trecutul ca vantul prin satele Dobrogei (sau, mai nou, pe autostrada, acolo unde este), sau inghesuiala din acele locuri unde pe vremuri erau trei corturi,sau, sau, sau... Si nu sunt numai pusul cortului la malul ei, privirile lungi catre cerul instelat, scaldatul in ea la miez de noapte, adormitul pe sunetele valurilor sale si trezitul sub un soare arzator.
Ci mai ales este plimbarea pe malurile sale pustii de oameni (acolo unde le gasesti), unde salbaticiunile se incalzesc la soare...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu