Sâmbătă
Dimi tren spre Luchon. Draguță gara și draguțe peisajele...
Schimb la Montrejeau. (ma rog, urmează sa schimb, cu un autobuz). Acolo fac o plimbare pana în sat, poate găsesc ceva de mâncare (plecat gen devreme pe stomacul gol...). Nu găsesc mâncare, ci un sătuc din alea gen frumoase din Italia. Cam abandonat, totuși.
Cobor înapoi la gara, aflu că legătura cu autobuzul e anulată dar e un tren încolo și îl iau cu bucurie.
La Bagnères-de-Luchon e sărbătoare. Se simte din tren, unde toți pasagerii merg la Tur. Se simte când cobori din tren și vezi masele care curg spre centrul localității. Se simte pe drum, spre centru, văzând cum grupuri-grupuri stau așezate comod pe marginile șoselei, ronțăind ceva sau cu treaba pe telefon.
Iar în centru toate terasele restaurantelor sunt pline ochi, sunt difuzoare de unde bubuie muzica, sunt corturi și cărucioare de marketing, etc.
Si uite asa iau eu contact cu ceea ce înseamnă Turul Franței la firul ierbii... Cu entuziasmul și bucuria și buna dispoziție generalizată...
Merg la teleferic; ajung sus pe la 13:30, acolo e ceață și răcorică - 17 grade...
apropo: cum am găsit bilet la teleferic - am povestit in postarea cu ".... Rotunjire"...
Ma învârt un pic pe acolo, merg spre traseu si încerc sa ajung la linia de sosire. Sunt pe partea dreaptă a traseului, si un gard ma blochează cu vreo 25-50 de metri înainte de finiș. Observasem la precedenta sosire în urcare că gardurile sunt puse cam cu 2km înainte de final, așa că mă gândesc să încerc să ajung pe partea cealaltă și să văd acolo cum stau lucrurile. Găsesc o subtraversare aproape imediat, și, după ce servesc niște snacks luat de jos din oraș, merg pe partea stânga, trec de linia de sosire ca să caut podiumul de premiere, si după 25 de metri ma trezesc că sunt fată în fată cu el. Așa că am parcat acolo, podiumul se vedea bine, eram cam in rândul al treilea. Si ultimul la acel moment (era doua fără ceva), dar pana pe final avea să se umple și să se compacteze.
Și, mai ales, acolo era un ecran pe care vedeam cursa în timp real.
Cum ziceam, era racorica si un fel de umezeala care se transforma într-o burniță măruntă si apoi la un moment dat chiar in ploicica - au fost singurele cinci minute când m-am tras la adăpost - apropo acolo erau și câteva hoteluri, restaurante, etc, instalații de zăpadă artificială, șamd.
Eh, si m-am pregătit sa stau acolo următoarele patru ore, cu planul sa plec pe la șase ca sa cobor cu telecabina si sa prind tenul de 19:10. Am urmărit Turul pe un ecran amplasat pe podiumul de premiere. Am primit si o pălărioara de la un marketing-guy - erau vreo câțiva care apăreau din când in când si împărțeau tot felul de chestii - pălării, șepci, tricouri, etc. Pentru ca era cam frig, am pus pălărioara peste șapca mea, si m-am trezit la final ca nu mai aveam pălărioara - bai, frate, cât de disperat sa fii ca sa ciordești o pălărie de pe capul unui gușter?!
Eh, cursa a fost tare, mai ales tensiunea de pe ultima cățărare - adică spre unde eram eu. (Când am ajuns si am crezut ca nu pot sta la finiș, ma gândisem sa cobor inapoi in oraș la caldurica, sa ii văd pe băieți ca D trec prin oraș, si apoi sa fig repede cu telecabina anapoi sus sa prind premierea dar când am găsit premierea am zis ca nu mai acea rost sa plec de acolo, ca in fond pentru asta venisem.)
Adică trăgea tare un băiat, avea 2 minute jumate in fata grupului pogacar-vingegaard Et co. Urcarea acea 12km, si grupul respectiv nu se grăbea deloc. Apoi cu vreo 4-5 km înainte de final, vinge a atacat, Pogi l-a urmat, si au început sa roadă din avans, dar nu cu prea mult succes. Spre final a sprintat Pogi si i-a luat vreo 4 secunde lui vinge.
Eh, si cum eram eu imediat după sosire, i-am văzut câte o fracțiune pe când treceau, si am văzut cu ochii mei cât de demolați erau. Niște slăbănături scunde, ude fleașcă, abia mai ținându-se pe bicicleta, cu fețe cu culoarea cadavrelor din sicriu de la capela. Mi-a venit să plâng. Ii vedeam la TV ca erau rupți, dar realitatea este șocanta, te lovește ca un perete. Băieții ăștia sunt un fel de gladiatori ai zilelor noastre. Cel care a câștigat era întins pe jos câțiva metri mai încolo, vinge era super terminat si desfigurat; si majoritatea celor care veneau (pe rând, vorbim de cățărătorii care au tras la greu) erau preluați de câte un steward care ii sprijinea de șa si ii scotea către echipe. Dar erau amărâți rău de tot.
Apoi a fost premierea. Cam după 20 de minute de la sosirea primului (thymes arensman pe numele lui). Se puseseră pe picioare. Cât de cât. Deci, primul a ajuns la cinci fără un pic, premierea a durat pana pe la șase fără un sfert, fără tricoul verde, care era pe drum încă. I-am văzut, publicul a fost in extaz (era de fapt tot timpul, aplaudau in timpul cursei când un francez câștiga niște cățărări, a bătut in pancartele alea de pe margine la sosirea fiecărui Ciclist, șamd. Si cum spuneam, ultima cățărare a fost trăită intens de tot poporul. E super tare experienta live, la TV nu prea auzi cum face publicul, adică, da, ii vezi, dar alta e senzația când ești acolo.
Apoi am zis sa stau totuși pana la șase, între timp au venit si restul (sprinterii si ceilalți neinteresați de clasamentul general), (in total am recunoscut destul de mulți dintre cei pe care ii știam - de care eram curios -Primoz, fratii Yates, Geraint Thomas, pe Jorgenson din spate ca am întors privirea după altul, van der Poel tot din spate ca era in pluton si l-am ginit târziu, van Aert din fata - era in glume cu vecinul, Tim Merlier, Bini Girmay, si alții de care nu eram neaparat curios, dar i-am prins - Campenaerts, ala cu mustață de la uno x, Oskar Onley, Remco abandonase azi mai devreme). L-au premiat pe Milan, și am plecat spre telecabina strecurându-ma prin mulțime. Care la un moment dat s-a oprit, și credeam ca așteaptă nu știu ce spectacol sau gen, și am continuat sa înaintez, pana am văzut in zare prin ceata ca de fapt era coada de la telecabina. M-am îngrijorat un pic, era 18:20 deja. In fine, am ajuns la 19:00 jos, si am fgit pana la gara, google arata 14 minute, trenul pleca in 11, am tras tare, era autocar de fapt, l-am prins în ultima clipa, dar, din cauza ambuteiajului de pe sosea (plecau toți) am pierdut trenul spre Toulouse la 1 minut distanța. L-am luat pe cel cu juma de ora mai târziu.
Tehnicalitățile: bine ca am prins autobuzul din luchon, că nu cred că mai aveam cu ce să plec de acolo… nu am observat in montrejeau să fi venit alt tren de la luchon, și pe tabloul cu plecări pe care l-am studiat când am ajuns la prânz la luchon 19:10 era ultima din lista de plecati. (M-am gândit ca poate nu le arată pe toate, dar ar fi bine sa nu mai fac asemenea. supoziții)
Sau poate era ceva? Au coborât la Toulouse niște spanioli cu brățări de telecabina, pe care nu i-am văzut nici în autocar nici în gara la Montrejeau...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu