Elveția - Ziua 1 - Geneva

Deci, cred ca pot pleca cu sufletul împăcat dintr-un loc / oraș / țara / etc, în măsura în care pot sa ii răspund cuiva la întrebarea: “eh, ce sa caut pe acolo? De ce sa merg?”.

Elveția ar putea fi interpretata și ca o reinterpretare a poveștii vulpii, dar chiar nu este așa.

Astfel, am ajuns azi la Geneva. Au fost mai multe întâmplări, care au ieșit un pic diferit de cum mi le imaginasem eu, dar privesc cu bucurie și mulțumire și recunoștință către ele și le văd în nuanțe pozitive. Nu sunt convins ca o documentare anterioară suplimentară ar fi rezolvat chestiunile, pentru ca nu au fost anticipate / de anticipat :)

Si chiar ma super bucuram în trenul din Basel ca sunt aici! Admiram profilurile pajiștilor tunse elvețian regulamentar.

Așa ca ce scriu mai jos trebui citit într-o cheie din legile lui Murphy. Sau a la Jerome K Jerome. Sau deloc. :) una din trei. Cine nu știe de primii doi sa nu bage in seama ce scriu mai jos, căci o sa înțeleagă textul ad literam. Adică pe românește :).

A fost întâi trenul. Deci luasem bilete de avion pe Basel, care era mult mai convenabil decât ruta Otopeni-Zurich-Geneva. 

Later edit: cu ocazia asta m-am cam lecuit de zboruri devreme. Am ajuns la Otopeni pe la 4 -5 dimineata, la Basel pe la 7 jumate, si la Geneva pe la doispe. Fara acces la cazare pana pe la 16... Nu e treaba buna, eram un zombie pe strazile Genevei... 

Dar trenul de la Basel la Geneva e aproape 100 de euro. Pe segment. Nu 40 cât calculasem eu, pentru ca aici e o chestie de atenție: prețurile la trenuri in Elveția sunt ca la mașinile noi in România: “De la”. Fără volan, fără roti. De fapt e simplu, e de la jumate la dublu. (E vorba, later edit, a doua zi, 07.05, despre cardul de reducere la jumate, care costa 120 de franci pentru o luna. Nu ma avantaja oricum, presupun ca nu voi depăși 240 de franci cu toate trenurile).

Deci nu mai știu cum e cu economia. Probabil ies mai scump decât cel mai bun preț Otopeni-Zurich-Geneva. Dar nu contează, pentru ca am ocazia sa admir priveliștea superba a Elveției si a lacurilor șamd. Trei ore, cu doua schimbări de tren. Si un somn bun pe doua segmente.

Ajuns in Geneva, pe la doișpe, cazarea încă nu e gata. Cică imediat, pana pe la saispe. E ok , plec per pedes spre orașul vechi. Frumos, poduri, lac ce devine râu (Ronul, adică, ce se trage din lacul Geneva). Urc in orașul vechi, aiung la Catedrala, e inchisa in perioada asta pentru ca sunt niște spectacole înăuntru care necesita reamenajări șamd, asta e, ne pare rău. Pușca si cureaua lata. Nu-i nimic, am văzut multe catedrale, înțeleg arhitectura si nevoile, e ok. Hai la cripta arheologica. Eh, excepțional e închisă azi. :). Ok, si așa nu eram foarte interesat de cripte arheologice sau ce o fi acolo.

Statuie J J Rousseau

Dar găsesc un balcon sau chiar doua, care oferă niște momente de liniște si calm. Nu ca as fi fost altfel decât liniștit si calm.

Îmi scot pârleala cu un parc mai la sud, “parc des bastions”, probabil lângă vechile ziduri. E un zid acolo cu marii reformatori, si e interesant ca printre ei (Calvin, alții, Cromwell, alții, Wilhelm de Orania, alții, apare si un Stefan de Transilvania?!), vizitat anterior.

Mai găsesc si un loc cu cea mai lungă banca din lume. Banca de stat pe ea, adică. Fata de la biroul de informații pentru turiști era entuziasmata de acesta banca, așa ca o menționez si eu, dacă tot am ajuns acolo.

Din pacate, nu mai pot extrage traseele efectuate din aplicatia mea de tracking, dar turul meu a urmat in linii mari harta de mai jos. 

O iau incet spre cazare, incet vine si confirmarea ca pot in sfârșit sa preiau camera, pe la trei jumate. 

Ma alimentez de la Manor, hypermarketul (căci nu ii pot spune supermarketul) alimentatiei: o suprafata imensa cu insule de mancare din toate bucatariile lumii!

Urmează partea a doua a primei zile. Am si aici niște mici nepotriviri între ce căutam si ce am găsit, dar cred ca trebuie sa recunosc ca ceea ce am găsit a fost de fapt mai mult decât ceea ce așteptam. Curios, nu?! :)

Am mers la muzeul Patek Phillipe. Era târziu, e trecut de 5 si inchide la 6; doamna de la receptie imi recomanda sa merg fara ghid audio; are doua Secțiuni principale, “istoria ceasurilor in general” si “istoria lui patek Phillipe in special”, petrec mai mult timp la prima, la a doua am stat mai putin, dar am ajuns si la super ceasurile cu super complicații, cele mai cele din lume. Ma si întreb, erau 4 acolo, oare erau funcționale sau doar carcasele? Nu ca ar conta, eram cât de aproape pot sa fiu de așa ceva. Maestrul cel mai maestru orologeriei elvețiene!

Apoi am căutat punctul de confluența al celor doua râuri ale Genevei. Arve si Rhon. Zice-se ca unul e verde si tulbure, celălalt e albastru si limpede, si ca unde se unesc e fantastic. Așa ca am ajuns la punctul de confluența, si era un gard, si nu am văzut cum e de fapt. Ok, o fi ca in rodos. Cei câțiva puștani si caiaciști de acolo trăiau cele mai bune clipe ale vieților lor, deci probabil ca era ok.

Da, se putea urca pe un viaduct, șamd, dar am considerat ca (am uitat sa menționez, pentru cine a ajuns pana aici cu cititul, a fost o maxima de 12 grade, cu vânt, si care totuși mi-a schimbat opinia ca “nu se face

Turism la zece grade!!!”.. important e sa nu ploua. :) nu merita totuși deranjul, probabil cromatica e vizibila mai ales într-o zi cu soare.

Totusi, cam cum arata...:

Eh, si, nu știu cum sa ii spun, “neînțelegerea”, “necorelarea”, “neatenția”, sau așa. Spre șapte seara văd ca am varianta de a traversa lacul cu vaporașul, pe care am si gratuitate (am uitat sa mentionez, se pare ca in multe orașe din Elveția au gratis pe transportul public in data pe care ai cazare acolo). Treaba buna!

Si întâi iau un tramvai in sens opus, apoi (după ce ma întorc) mai cobor într-o alta stație intermediara, ca asa admir cai verzi pe pereti, si ma trezesc ca ultima cursa pleacă la 19:35, in cinci minute, si eu sunt la șapte minute. Grăbesc pasul, sunt cu un ochi pe google, si trec astfel de debarcader, întrebându-ma unde Dumnezeu este?! Văd o bărcuță portocalie care iese in larg, si sunt stupefiat! De unde?!

Ma rog, aflu mai încolo de unde. Trecusem de debarcader, evident, cu ochii in telefon si cu multe obstacole pe mal.

Dar, am ajuns la locul unde se ridica simbolul orașului, coloana de apa. Într-un fel, alta pierdere. Inactivă pentru ca vânt puternic. Dar știam de când am când ajuns ca nu merge azi.

Cam asta a fost. Optimismul e la el acasă!

Alta observatie: cumva am senzația ca Geneva nu are chef de turiști. Cumva, Elveția nu are chef de turiști - straini, cel putin. Dar unde Elveția in ansamblu ii primește, Geneva chiar nu prea are chef de ei.

Ceea ce poate ar fi de natura sa imi tempereze entuziasmul meu de a trai in Elveția.