Ziua 5. 17 august
Ne mutăm peste drum, două hoteluri mai jos. Gazda este mai amabilă decât cea de la prima locație, dar și aceea ne tratează cu curtoazie, oferindu-ne acces la piscină fără extra costuri.
Așa că o ardem pe la piscină, aproape toată ziua. Ocazie cu care investighez în continuare istoria tulburată a acestei zone…
Istorie #1
Deci, cum aflasem ieri, la cumpăna dintre secolele 18-19, această parte a Europei (sud-vestul Imperiului Otoman) era scufundată în ceva ce Europa Occidentala trăise prin anii 500-1000-1300-1500. Un Ev mediu întunecat (modificare ulterioară: cred că exagerez, nu era chiar așa de rău, dar suficient de rău ca să nu vrei să fi trăit pe atunci pe acolo…) , un feudalism întârziat, teritorii stăpânite fie de clanuri sau naționalități concentrate în anumite mini-regiuni, fie de șefi războinici, cu toții legați prin alianțe mereu fluide, prietenii de azi fiind dușmanii de mâine și prietenii de poimâine. Albanezi, greci, alte naționalități, unii bandiți, alții angajați oficiali ai Imperiului Otoman, interschimbându-și rolurile de mai multe ori, șamd. Din nou, Lord of the Rings sau Urzeala Tronurilor sunt ceva comic în raport cu realitatea dură a acelor vremuri pe aceste meleaguri.
Acel Ali-Pașa (vezi Wiki) al cărui mormânt l-am văzut la Ioannina a fost un mare șerif al regiunii, controlând, la apogeul puterii, mare parte a Greciei actuale, în special în centru și nord-vest, plus Albania și Macedonia și Kosovo - vezi harta de mai sus - Pașalâcul Ioanninei. A condus regiunea cu mână de fier, admirat și temut de prieteni și dușmani deopotrivă, personaj având și frica lui Dumnezeu (Allah) dar fiind și nemilos și necruțător, începând ca un șef de bandă prin anii 1770 și terminând la 1821 prin intervenția directă a sultanului, care a trimis o armată să îl aducă la ordine pe neascultătorul pașă, în vârstă de 81-82 de ani.
(Ca fapt divers, apare cumva și în Contele de Monte-Cristo, fiica lui fiind salvată de către protagonist, după ce fusese trădată de către unul dintre inamicii săi.)
Iar acele războaie l-au prefigurat pe cel pentru independența Greciei, în care toți combatanții s-au întrecut în a măcelari populația civilă (de altă religie, în general) când au avut ocazia, de obicei după o bătălie câștigată, sau preventiv, înaintea altei bătălii.
În acest context, aflu că Imperiul Otoman nu a ocupat întregul teritoriu al Greciei, sau, mă rog, nu l-a controlat pe tot. Insulele Ionice au rămas libere (adică sub controlul Veneției), împreună cu mici teritorii pe continent - anume chiar Parga, de asemenea peninsula Mani - "degetul" din mijloc dintre cele trei care se extind din peninsula Peloponez (cei care se considerau descendenți ai anticilor Spartani), și cu niște băieți din zonele muntoase din Epir - undeva pe lângă Parga, si pe acolo... Eh, acești băieți numiți "kleftsi" erau practic bandiți sau ceea ce eu aș numi haiduci, războinici care fug de lege și se ascund prin munți și pradă șamd. De la ei se trage una dintre mâncărurile tradiționale grecești, kleftiko, miel preparat la foc mărunt, sau slow-cooked. Băieții ăștia furau câte un miel / o oaie / ceva similar, căci nu aveau cum sa fie păstori, și o preparau sub pământ, în ceva fierbinte, care să nu scoată fum sau miros :)
Iar Războiul de Independență al Greciei a durat între 1821 și 1829. Inițiat în Țările Române, nu a avut succes - cartea lui Tudor Dinu este absolut savuroasă pe acest subiect - am citit-o întors în țară, și am murit de râs, aduce cu "Un Yankeu la curtea regelui Arthur", sau așa ceva...
Eh, Revoluția apoi a continuat în Grecia, cu o desfășurare de film epic - gen Stăpânul Inelelor. S-au asociat diverse facțiuni de greci (kleftsi și alți șefi locali), care au avut succese inițial, apoi a intervenit Muhammad Ali din Egipt (un albanez, de fapt, care devenise conducătorul Egiptului) de partea sultanului, promisă fiindu-i insula Creta în caz de succes, care l-a trimis pe fiul său, Ibrahim-Pașa, care aproape a înăbușit revoluția, dar ulterior au intervenit Marile Puteri - Anglia, Franța și Rusia, care au întors balanța, atunci când nimeni nu se mai aștepta.
Așa arăta primul hotel:
Așa arată al doilea hotel:
Așa arată prânzul la Golf Taverna:
Ne punem iar pe drumuri locale, și ajungem la plaja Valtos, vest de Parga. O admirasem din prima zi din castelul venețian, realitatea la fața locului e mai puțin impresionantă. O plajă lungă, cu o combinație de nisip și pietricele, din care ±80% e amenajată cu șezlonguri.
Decidem să facem turism cultural în loc de sărit din plajă în plajă, și după vreo oră plecăm să găsim castelul lui Ali-Pașa (da, același și unicul) ridicat undeva deasupra Pargăi, ca să ii streseze pe locuitori :) Azi, castelul e o ruină, însă priveliștile de jur împrejur sunt superbe. Mai ales cea spre Parga.
Istorie #2
Un mic intermezzo în istorie. Și anume despre Castelul Anthoussa, cel de mai sus, și cel de mai jos...
Ceea ce mi se pare fabulos este contextul edificării acestui fort. În 1815, Ali Pasa avea ±75 de ani, și o mare problemă cu faptul că Parga nu era în mâinile lui, așa că făcea planuri pe termen lung. La o vârstă la care mulți bunici obosesc să se plimbe cu nepoții :) Așa că a ridicat acest castel, inutil pana la urmă, de altfel, întrucât englezii oricum i-au vândut Parga pentru 150.000 de pounds (cât o fi asta în banii de azi, pare mult... sau, o fi în banii de azi?!?! și cât o fi plătit din toată suma?!?!) iar locuitorii au emigrat în masă către Corfu, lăsând orașul părăsit, și ulterior repopulat de către Ali-Pasa cu albanezi - vezi ziua serbării când am ajuns în Parga...
La prânz ajungem la aceeași taverna, Golfo Beach, unde încerc din nou kleftiko. Sublim.
După-amiaza ajungem, ghici unde, la piscină :)
Seara ne încercăm norocul la Golfo Beach Taverna, unde se întâmplă muzica tradițională live. Nu avem loc, rezervările se pare că se epuizează cu o săptămână în avans, dar participăm de pe margine o bucată de vreme. E foarte tare să îi prindem dansând la un moment dat pe doi dintre ospătarii pe care îi știam de la prânzuri :) Recomand celor ce merg prin Parga să se intereseze să își facă anticipat rezervare pentru o asemenea seară.
Plecăm spre a doua parte a sejurului, în orașul nostru favorit - Nikiti. Cu un popas la Meteora.
Aceeași autostrada Egnatia, super fantastică și fabuloasă, cu tuneluri și viaducte, cu întrebarea din mintea mea: "unde se ascundeau, domnule, rebelii aceia, klefti și armatolos, soulioti șamd? că nu e picior de copac sau de peșteră..."... eh, pe acolo...
După vreo sută douăzeci de km de autostradă se iese spre sud, și se merge iar prin munți vreo 60 km pana la Meteora.
Unde, ajungi ca pe Transfăgărășan, venind din sud, de la Câmpulung, undeva sub barajul Vidraru, și te întrebi "unde, Dumnezeu, sunt, și încotro merg mai departe?!". Mănăstirile se văd cocoțate pe stâlpii antediluvieni, iar tu stai într-o parcare și nu știi dacă se mergi înainte, sau să încerci înapoi, poate vei fi pierdut vreun semn sau vreo indicație...
și atunci suni un prieten, care iți spune să mergi înainte cu credință până la capăt și vei găsi ceea ce cauți :)
Înțeleg ca în prezent au mai rămas 6 din 24 de mănăstiri; peisajul este unic. Din grupul nostru (sic!), cineva alege să meargă spre Marea Mânăstire, urcă treptele șamd, dar se întoarce fără acces în curtea interioară, căci nu avea portofelul la purtător. Offf, portofelul asta... 3 euro intrarea per Mânăstire...
Continuăm drumul, încă 4 ore plus 1 de pauze, și ajungem la Nikiti.
Istorie #3
ps. Continui să citesc despre războiul de independență al Greciei. încep să înțeleg că e cam ca trupele rock sau vedetele de cinema sau chiar scriitorii preferați: le asculți muzica, le vezi filmele, le citești cărțile, dar nu vrei să știi ce făceau în timpul liber :) - …
Ziua 8. 20 august
Un pic parcă pe oboseală. Ne rupem greu de bază, și mergem la Nikiti Sands Beach, una dintre preferatele noastre, pe vest. Acolo unde snorkelling-ul e la el acasă. Și astăzi :) vedem inclusiv ceva nemaivăzut, un fel de cefalopod.
După-amiaza e pe chill în Nikiti. Ne plimbăm prin oraș, și nu găsesc la niciun restaurant Kleftiko. Îl întreb pe un domn mai în vârstă dintr-un restaurant (bucătar sau patron, gen), dacă voi găsi așa ceva în Nikiti. Îmi spune că nu, să încerc în Creta. Zic: și Parga? Răspunde, ah, da, și Parga :). Duhhh, descopăr că preparate tradiționale specifice unei zone se fac doar în zona aceea :). Nici nu știu ce e specific pentru Sithonia. Musaca? E peste tot în Grecia. Patsitsia? La fel. Cred :) Despre musaca chiar cred. În rest, în Nikiti și împrejurimi, grătar și prăjeală :)
Urmează gânduri despre Grecia și revoluție:
Cât despre Războiul de independență din Grecia, după ce am citit pe wikipedia următoarele:
- Ioannis Kapodistrias - primul președinte, fost ministru de externe al Țarului Rusiei, căruia i se mai propusese să vină să conducă, dar refuzase prima oară; după ce a acceptat, a fost nemulțumit de cam tot ce mișca în jurul său, având păreri foarte proaste despre cam toți liderii greci, iar când s-a decis sa fie chemat un prinț străin i-a spus unui posibil candidat belgian să nu se bage în ciorba de acolo; ulterior omorât în stil vechi, de vendettă albaneza
- Theodoros Kolokotronis - un mare meserias, de felul lui "kleft", cu mari victorii in razboiul de independenta, si cu roluri si dupa
- Kitzos Tsavelas - un Suliot, despre care amicii albanezi au făcut mișto - "Bai, te crezi grec acum?!"
- Dimitrios Markis - care după război s-a cărat acasă, și bine a făcut
- Regelo Otto, care a venit cu trei miniștri germani, puși pe treabă :) care au analizat situația datoriilor de război și au procedat de urgență la plata lor...
și alții, am cam următoarea impresie: mulți au luptat, cu turcii și între ei, apoi când s-a făcut pace, mulți au rămas pe dinafară la împărțirea funcțiilor / răsplătirea serviciilor, pe drept sau pe nedrept. Iar imediat după regalitate, băncile străine au cerut banii înapoi, așa că oamenii de rând s-au trezit taxați mai rău decât pe vremea turcilor :). Cei trei miniștri germani au acționat intr-o manieră germană, eficientă și de succes.
Și, prin 1850, după 20-30 de ani de la acele evenimente, au ajuns să se întrebe, "dar pentru ce?!".
Ziua 9. 21 august
Mergem la Ema Beach. Cea mai bună plajă de snorkelling din Sithonia - pana la proba contrară :). În dreptul plajei se află o Atlantidă, un oraș scufundat, unde clădirile s-au transformat în stânci, iar locuitorii în Pești.
Vântul cam făcea inutilizabile umbrelele portabile de orice fel - fie le smulgea, fie le rupea, fie le îndoia. A existat un gând sa ne mutam la plaja de lângă, la Destinika, dar pana la urma am rezistat eroic mai mult în mare decât pe nisip.
Lunch la Marina, baie după-amiaza la Agios Ioannis Beach. Treaba buna.
Drumul spre Ema
Ziua 10. 22 august
Pe chill, ca înainte de întoarcere acasă. Nikiti Sands Beach dimi, lunch Kazanis (bre, ce s-au scumpit ăștia!... nu că nu știam din iulie, dar acum am și referințe recente...).
Nikiti beach după-amiaza... A fost cumva înnorat toată ziua, dar nu cum ar fi cu nori... nu ne vedeam umbra, desi exista Soare. Iar spre asfințit, am văzut un soare roșu ca luna în zilele ei bune... Iar curtea era plină de cenușă fină, am crezut că vecinii de deasupra au făcut curățenie pe la grătarul lor...
Și mai citesc și despre războiul greco-turc din 1919-1923, după ce se încheiase Primul Război Mondial, și cum a fost enunțată vorba "maimuța care a schimbat viitorul grecilor", sau așa ceva :) Despre cum un rege (Konstantinos) a fost trimis la plimbare pentru incompetență și păreri neadecvate cu ale altora prin 1917 sau așa, înlocuit cu fiul său, Alexandros, în timpul căruia grecii erau pe cai mari, cucereau teritorii în Imperiul Otoman, dar care a fost mușcat de o maimuță din grădina palatului și a murit în scurtă vreme, la timp pentru ca tatăl să revină, să schimbe tot corpul ofițeresc al armatei care lupta în Turcia, și să ia o bătaie soră cu moartea, care a rezultat în 1,5 milioane de greci expulzați din Turcia (mă rog, "schimbați" este termenul oficial). Detalii disponibile verbal sau pe wiki ;)
Ziua 11. 23 august
Drum spre casă. Dimineața aflăm și explicația cenușii căzute ieri prin curte: incendii de vegetație prin apropiere... Vecinii s-au grăbit să menționeze: "no ashes from barbecue..." (probabil ne auziseră ieri când bombăneam că ne-au murdărit hainele cu vreun grătar de-al lor...)
Iar drumul a fost tot cumva clasic, doar că plin de camioane.
Welcome home:
32 de grade în casă!!!
Concluzii
În Grecia e foarte frumos. Dar în august e foarte aglomerat. Așa că poate că e de evitat. Și ar fi bine să organizezi turul cu plecare duminică și retur sâmbătă. De evitat perioada săptămânii, când e plin de camioane.
Iar istoria Greciei moderne este fabuloasă. Și seamănă mult cu a noastră, a României. În sensul că țara a fost creată împotriva tuturor șanselor la acel moment, și și-a dublat sau triplat teritoriul în următorul secol, și apoi, din cauza unor conducători nepricepuți, a ajuns ce a ajuns. Evident, cu specificitățile locale.
