Frumusetea sta in ochii celui care priveste. Iar filtrul prin care privim este starea noastra de spirit. Iata de ce o ploaie in luna iunie pe litoral este frumoasa cand esti binedispus, chiar daca te mureaza la piele pentru ca ai lasat acasa umbrela si pelerina de ploaie desi citisesi prognoza meteo nefavorabila. Si chiar daca locurile amintesc mai degraba de climatul tropical rural decat de o zona arsa de soare 90 de zile in fiecare vara.
24 iun. 2014
9 iun. 2014
Cetati din Romania
Nu imi propun aici sa prezint istoria. Cine cauta asa ceva va gasi cu siguranta suficiente izvoare. Sper insa sa trezesc interesul de a merge prin acele meleaguri, care nu sunt cu nimic mai prejos decat alte locuri istorice si cetati din Europa Occidentala...
Plimbarile prin cetatile din tara sunt un moment de bucurie pentru ca te poti conecta cu stramosii nostri si cu modul lor de viata. Desigur, acest mod de viata nu este in sine un motiv de bucurie - viata era aspra, conditiile de locuit erau vitrege, si o gasca de invadatori venea mereu pe la poalele cetatii, gata sa jefuiasca si dea foc la tot ce era imprejur... Dar din fericire noi nu traim acele vremuri, iar o calatorie pe acolo nu imi aminteste decat de acele senzatii din imaginarul colectiv al unor vremuri cu printi si printese, cavaleri falnici si zmei suparati, eroi calari cu coifuri si zale, spade si armuri, si asa mai departe. Si parca aud uneori si un fluier de-ala irlandez care ma supara la culme si strica tot meciul :). Eh, si parca si temnitele, desi fioroase, te fac sa te gandesti ca acolo erau aruncati aia rai care o cam meritau... In fine, stiu ca istoria a fost un pic diferita, dar prefer sa il plimb pe copilul din mine pe acele meleaguri, si sa il trimit la culcare pe adultul care rasfoieste febril istoria crancena a vremurilor...
Plimbarile prin cetatile din tara sunt un moment de bucurie pentru ca te poti conecta cu stramosii nostri si cu modul lor de viata. Desigur, acest mod de viata nu este in sine un motiv de bucurie - viata era aspra, conditiile de locuit erau vitrege, si o gasca de invadatori venea mereu pe la poalele cetatii, gata sa jefuiasca si dea foc la tot ce era imprejur... Dar din fericire noi nu traim acele vremuri, iar o calatorie pe acolo nu imi aminteste decat de acele senzatii din imaginarul colectiv al unor vremuri cu printi si printese, cavaleri falnici si zmei suparati, eroi calari cu coifuri si zale, spade si armuri, si asa mai departe. Si parca aud uneori si un fluier de-ala irlandez care ma supara la culme si strica tot meciul :). Eh, si parca si temnitele, desi fioroase, te fac sa te gandesti ca acolo erau aruncati aia rai care o cam meritau... In fine, stiu ca istoria a fost un pic diferita, dar prefer sa il plimb pe copilul din mine pe acele meleaguri, si sa il trimit la culcare pe adultul care rasfoieste febril istoria crancena a vremurilor...
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)