Introducere in problema

Ideea de blog mi-a venit pe la inceputul lui 2010.

Prima idee de a-l tine fost legata de faptul ca citisem blogurile unor meseriasi. Asta m-a impresionat. Sa faci creasta Fagarasului in 24 de ore, sa mergi la Iron Bike, sa parcurgi Maratonul Pietrei Craiului in mai putin de 5 ore. Etc. Dar asta reprezenta ceva ce spre catre care doar tindeam. Si eram foarte departe. Si totusi, imi miscam fundul de pe canapea si ieseam din casa. Cat ma tinea. Primul contact cu un asemenea blog m-a enervat - era al unui tip care descria o tura de mountain bike prin Piatra Mare. O zi mai tarziu, eu si un amic naduseam la urcare, unde baiatul cu blogul pedalase visand fete frumoase, iar apoi coboram pe langa bike, pe o portiune despre care respectivul scrisese ca "nu prezinta dificultati tehnice majore". In ziua urmatoare am reintrat pe blogul lui, cu dorinta de a-i scrie vreo doua-trei ganduri, insa rasfoind alte insemnari ale sale mi-am dat seama ca era din alta liga. Iar noi, astia eram, astia suntem, cu asta defilam. Dar o facem. Atentie, nu ne aruncam. Pastram rezerva de timp si energie pentru planul B. Desi, adeseori, Dumnezeu ne-a ferit de planul B (exemplu: pedalat 70km, de fapt mai mult timp "push bike" prin noroaie, vreme de 10 ore, si coborat - cand situatia era albastra - 20km in mai putin de 50 de minute). Dar ies din casa. Si vreau mai mult. Ideea de a merge la un Eco Challenge sau la Carpati Challenge este astazi foarte departe, aproape irealizabila vreodata. Dar inca mai are sens "nebunia" (cum li se pare unora) de a urca pe Negoiu, sau de a pedala 100km pe munte, sau de a cobori pe "apele albe"ale unui rau ce clocoteste. Are sens sa vezi cu ochii tai ceea ce multi vad doar in poze sau pe Discovery TV. Nu cred sa ajung vreodata sa campez la 2300m in ianuarie in Parang, dar inca cred ca mai pot ajunge sa vad Cabana Podragu in timp de iarna, cu ochii mei.

Acestea erau gandurile in 2010. Un an mai tarziu, aproape doi, spre sfarsitul lui 2011, reusisem sa bifez Varful Negoiu (sacrificand pe parcurs un menisc). Intre timp, o lasasem usor cu mersul pe munte (traiasca meniscul), insa luasera avant excursiile prin tari straine. Belgia, Israel, Iordania, Turcia, Scotia, Serbia, Iran, Malta...  Dupa Iran m-am hotarat sa reactivez ideea de blog, si iata rezultatul. Am plasat insemnarile in datele in care ele s-au petrecut, si sper ca pe viitor sa le trec in timp real - chiar in seara zilei in care se vor fi intamplat.

Candva, cu mult timp in urma, i-am reprosat unui amic care calatorise pe trei continente faptul ca tine doar pentru el amintirile - si pentru cei cativa tovarasi carora, la un pahar de vorba, le-a relatat povesti de drum. El, alaturi de baietii cu blogurile despre care vorbeam mai devreme, m-au inspirat, si sper ca cei care citesc insemnarile mele sa treaca peste stilul sec si impersonal  de relatare si sa priveasca fotografiile, si poate ca acest blog ii va inspira si pe ei, si le va trezi dorinta de a cunoaste aceasta planeta, si de a trai experiente printre straini.