Am purces la explorarea Scotiei. Intai am plecat spre Rosslyn Chapel, care apare si in filmul Codul lui DaVinci, una dintre cele mai spectaculoase capele ale Scotiei - ma rog, asa sustine ghidul turistic, pentru ca noi nu am putut intra, fiind in afara orelor de vizitare :). Asa ca doar am admirat peisajul, inainte de a pleca mai departe.
De la Rosslyn am plecat la Linlithgow. Construit sub James I prin 1424, a fost locul de nastere al lui James V, si al Mariei, Regina Scotienilor. Ne plimbam prin el, si incercam sa ne imaginam cum arata in vremurile medievale, cand peretii erau acoperiti cu tapiserii, si zgomotul cel mai comun era al paharelor ciocnite...
De remarcat puiul care sta sub aripile mamei sale...
Se zice ca la un moment dat, in timp, in fantana curgea vin...
De la Linlithgow am plecat la Castelul Blackness, cunoscut drept "Corabia ce nu a navigat niciodata". Construit prin 1440, se spune ca este rezultatul cerut de un amiral arhitectului sau: "fa-mi o corabie ce nu va esua vreodata!". Un castel cu o istorie tulbure, trecand prin mainile mai multor stapani, dar, hei, ce castel din Scotia are o istorie linistita?!...
Apoi am mers la Castelul Doune. Pentru cunoscatori, locul unde a fost filmat "Monty Python and the Holy Grail". Pentru necunoscatori, un castel construit candva prin secolul 12, si apoi o fortareata a lui Robert Stewart, un mare nobil, regent al Scotiei pentru multa vreme, candva prin secolul 14.
Apoi am plecat spre Stirling, unul dintre locurile cu cea mai ampla rezonanta istorica pentru Scotia. Aici, in 1314, Robert the Bruce i-a invins pe englezi, in marea batalie de la Bannockburn. Diverse alte crime au avut loc aici, regi si regine neevitand sa isi scalde sabiile sau pumnalele in sangele celor indezirabili pentru regim.
Si campia de la Bannockburn...
In Stirling am cautat vreo jumatate de ora un loc unde sa mancam. Am gasit obisnuitele restaurante scotiene, cu traditionalele lor Haggies si Tatties si tot felul de altele, care semanau de la o posta a junk food (scuze scotienilor, daca mancarea lor include si adevarate delicatese), si nu am indraznit sa intram. In schimb, am gasit un restaurant italian, si (mi s-a atras atentia ca nu am fost politicos cu aceasta remarca), i-am marturisit patronului ca fusese cea mai buna mancare gustata in Scotia pana atunci. Si avea sa ramana pana la final...
Spre seara ne-am indreptat spre St. Andrews, unde am si dormit de altfel.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu